Societatea românească a ieşit din totala netransparenţă a ordinii totalitare direct într-o democraţie a cărei cea mai mare temere a fost aceea de “păcăleală” Ieri, Adevărul a publicat primul calup de întrebari al noului sondaj INSCOP, realizat la sfârşitul lui martie, în cadrul proiectului Adevărul despre România (http://www.inscop.ro/aprilie-2013-ziua-pacalelilor/). Datele le-aţi văzut. Fiind 1 aprilie ieri, am început cu o evaluare a popularităţii zilei respective şi a sărbătorilor laice de primăvară în rândul românilor. Din start se impune un comentariu. Societatea românească a ieşit din totala netransparenţă a ordinii totalitare direct într-o democraţiea cărei cea mai mare temere a fost aceea de “păcăleală”. Dupa programul tv nesemnificativ şi, atât cât era, cu funcţie strict propagandistică din vremea lui Nicolae Ceauşescu, după o revoluţie transmisă în direct la televizor, prima grijă a consumului democratic de media a fost aceea că se minte “poporul”, evident, cu “televizorul”. Nu este de domeniul meu o etnologie a zilei de 1 aprilie: de unde vine, cine a “sărbătorit-o” prima dată, cine a adus-o la noi şi ce mari şi subtile semnificaţii are? Sondajul pe care l-aţi văzut ne arată ca nu prea are. “Păcăleala” în România are dimensiuni colective şi, obligatoriu, politice. Pe scurt, e treabă serioasă. Aţi observat, în sondajul nostru, că avem un procent mult mai mare de “păcăliţi” decât de “păcălitori”. Lucru ciudat, având în vedere că, acolo, în segmentul de vârstă al tinerimii urbane,unde lumea mai ţine să onoreze “tradiţia” de 1 aprilie, chestiunea se rezolvă de obicei prin mici farse reciproce. Eu îi fac o gluma colegului meu şi el mie. De unde atunci procentul mult mai mare de “păcăliţi”, cum ar veni, de victime? Mi-e teamă că, în ciuda întrebării, nu are neapărat legătură cu “tradiţiile” de 1 aprilie. * Prin convenţie, mai în glumă, mai în serios, în proiectu