Felinvest dă în folosinţă prima clădire din ansamblul de pe terenul fostei fabrici de dulciuri, după aproape doi ani fără lansări de proiecte mari la Cluj.
Urmează primele spaţii din Liberty Technology Park din zona gării şi cele din cadrul ansamblului Drusal, aflat în construcţie pe Calea Dorobanţilor. Cea mai recentă inaugurare oficială pe acest segment a avut loc în toamna anului 2011.
Lucrările la prima clădire din cadrul Cluj Business Center (CBC), ansamblu dezvoltat de Felinvest pe fosta platformă Feleacul, se închid în această lună, urmând ca în aprilie să se lucreze la ultimele finisaje şi amenajări interioare. „Clădirea este aproape gata. Constructorii urmează să se retragă din şantier, mai avem de adus doar uşa de intrare. În aprilie se va mai lucra la zugrăveli, curăţenie, amenajări interioare, iar clienţii pot începe amenajările. Clădirea va fi ocupabilă din 1 mai", a precizat Călin Buzoianu, director al Felinvest. Proprietarii CBC nu au semnat deocamdată niciun contract pentru ocuparea spaţiilor de birouri, dar primul ocupant al clădirii a fost identificat: Hold Invest, societatea din aceeaşi familie de firme, care administrează hotelul Opera Plaza şi care va opera şi restaurantul de la parterul clădirii de birouri.
Acesta devine funcţional tot din mai. „Estimăm că până la finalizarea tuturor lucrărilor vom avea şi primii chiriaşi, fiindcă negocierile pentru ocuparea spaţiilor au început de câteva luni şi sunt în derulare. Între timp avansăm, în ritm nu foarte alert, cu scara II de birouri, unde tocmai se toarnă placa peste parter", a completat Buzoianu. Imobilul în curs de finalizare în aceste săptămâni (un corp de 8.000 mp) este primul din ansamblul CBC, care în final ar trebui să intre pe piaţă cu 57.050 mp birouri clasa A şi servicii. Ele vor fi finalizate în două etape: corpul 1 (19.800 mp, în două imobile) în 2013, iar corpuril