Persoana care a urcat cel mai des pe scena Operei Nationale Romane in seara zilei de 25 martie, cind s-au acordat Premiile Gopo, a fost producatorul Ada Solomon. Lipsind regizorul & coscenaristul Radu Jude, respectiv coscenarista Corina Sabau, Ada Solomon a ridicat si premiile pentru regie si scenariu, nu doar pentru Cel mai bun film si, poate si pentru ca trebuia sa tina de fiecare data alt speech, a deplins decizia lui Cristian Mungiu de a nu inscrie Dupa dealuri la Gopo, spunind doar: „Ar fi fost si mai bine daca aceasta competitie era completa“.
Asa e. Fara Dupa dealuri, Premiile Gopo s-au impartit aproape numai intre Toata lumea din familia noastra si Undeva la Palilula, iar a saptea editie a galei a aratat modest, de la locurile goale din sala (daduse frigul in acea zi) si lipsa de nerv a gazdei Mihai Bobonete si a prezentatorilor pina la numarul mic de filme nominalizabile si premiabile. Editia a saptea a aratat, de fapt, ca primele editii, numai ca azi, dupa atitea acolade internationale, „industria filmului“ pare si mai dezbinata fata de cum era inainte de Noul Val. Mai e unitatea breslei, pe care o deplinge Ada Solomon, posibila?
Aceasta e o intrebare retorica
Personal, spun ca nu – unde mai exista unitate in Romania de azi? Anul trecut, Cristi Puiu a refuzat sa participe cu Aurora la Gopo, pretextind lipsa de credibilitate a galei intr-o cinematografie atit de indiferenta statului; dar, nefiind el producatorul filmului (ci sotia), nu l-a putut retrage, iar Aurora a luat premiile pentru Cel mai bun film, regie si scenariu. In acest an, Cristian Mungiu, care e si producatorul lui Dupa dealuri, a refuzat sa inscrie filmul la preselectie, insa nu a explicat public motivele care l-au determinat sa saboteze ceea ce se doreste de catre Tudor Giurgiu si Romanian Film Promotion a fi sarbatoarea nationala a filmului romanesc – Osca