*Este vorba despre cei trei localnici din Măcin care au fost opriți cu focuri de armă de către polițiștii tulceni
S-a întâmplat în noaptea de 28 spre 29 martie 2013: Inspectoratul de Poliție Județean Tulcea, fost sesizat cu privire la faptul că a fost sustras un motor de ambarcațiune marca Mercury de 30 CP, din localitatea Mahmudia, iar persoanele în cauză au fugit cu un autoturism Renault Scenic.
Polițiștii au depistat mașina în Sarichioi și au identificat cei trei suspecți: B. Marian de 32 de ani, C. Leonard de 24 de ani și T. Jeles de 25 de ani, toți trei din Măcin. Jeles a fost implicat, în urmă cu doi ani, în scandalul din Măcin în urma căruia Eugen Darie și Alexandru Bitu (acum arestați preventiv pentru furtul celebrelor tablouri din Olanda) au ajuns după gratii.
„Întrucât unul din suspecți a plecat cu autoturismul în trombă, polițiștii au folosit armamentul din dotare, acesta fiind prins în localitatea Enisala“, spune Daniela Condrea, purtător de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Tulcea.
Vineri, tinerii au fost reţinuţi în baza unei ordonanțe de reținere pentru o perioadă de 24 ore, iar la sâmbătă au fost prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea, cu propunere de arestare preventivă. Parchetul a dispus măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu pe o perioadă de 30 zile.
*Este vorba despre cei trei localnici din Măcin care au fost opriți cu focuri de armă de către polițiștii tulceni
S-a întâmplat în noaptea de 28 spre 29 martie 2013: Inspectoratul de Poliție Județean Tulcea, fost sesizat cu privire la faptul că a fost sustras un motor de ambarcațiune marca Mercury de 30 CP, din localitatea Mahmudia, iar persoanele în cauză au fugit cu un autoturism Renault Scenic.
Polițiștii au depistat mașina în Sarichioi și au identificat cei trei suspecți: B. Marian de 32 de ani, C. Leonard de 24 d