Alaba a marcat al doilea cel mai rapid gol din istoria fazelor eliminatorii ale Ligii
Portarul lui Juventus a greşit grav la ambele goluri marcate aseară de Bayern. Nemţii au câştigat cu 2-0 şi au prima şansă la calificare înaintea returului de miercurea viitoare
Se pare că Bayern nu şi-a potolit setea de goluri, deşi sâmbătă a marcat nouă în poarta lui Hamburg! Nu trecuseră decât 23 de secunde din sfertul cu Juventus, iar nemţii au şi dat prima lovitură. Un gol ciudat, venit în urma unor erori ale celor mai importante piese ale lui Juve. O degajare greşită a lui Pirlo s-a transformat într-un şut înşelător de la 30 de metri expediat de austriacul Alaba, care l-a păcălit pe experimentatul Buffon. A fost al şaselea cel mai rapid gol din istoria Ligii şi al doilea cel mai rapid din fazele eliminatorii ale competiţiei, într-un top condus de fostul bavarez Roy Makaay, care a marcat în secunda 10 a unui meci cu Real Madrid în 2007.
De aici, misiunea lui Bayern a fost mult mai uşoară! Nemţii au dominat teritorial (55% posesie), iar Juve nu a avut nerv. Echipa lui Conte a părut pusă în dificultate de viteza lui Ribery şi Robben. Şi de erorile propriului portar! Buffon a scăpat în primă fază, după ce a respins cu greu o lovitură liberă expediată de acelaşi Alaba (55). Dar la un alt şut trimis de Luiz Gustavo, italianul a respins slab. Iar Mandzukic, pe fază, i-a pasat lui Muller, care a pus latul din cinci metri. A fost 2-0, iar returul de pe „Juventus Stadium” pare doar o formalitate pentru o echipă care nu a tremurat nicio secundă aseară.
Min 90+3 - Final de meci
Min 90+2 - Schimbare la Bayern! Iese Ribery şi intră Shaqiri
Min 90 - Schimbare la Bayern! Gomez a intrat în locul lui Mandzukic
Min 88 - O nouă ocazie imensă pentru Bayern! Muller şutează puternic, Buffon respinge în faţă de unde acelaşi Muller reia slab şi mingea se