Scris de scridon - ALBA IULIA. Au demonstrat că au plămâni şi picioare, chiar dacă antrenorul Dan Moraru se îndoia de acest lucru. Vorbim despre baschetbalistele de la Univ Goldiş ICIM, care au câştigat finala pentru bronz a Cupei României.
Nu este mai puţin adevărat, Chrissy Givens şi Monica Brosovszky au interpretat o cu totul altă partitură faţă de semifinala „de coşmar” cu CSM Târgovişte, mult mai apropiată de valoarea lor. Dacă mai punem la socoteală faptul că tehnicianul arădean i-a dat credit şi Adelei Mercea, iar aceasta a demonstrat că poate fi o soluţie de câteva minute, cât să-şi tragă sufletul inepuizabila Jennifer Risper, avem în faţă un tablou diferit faţă de ce s-a întâmplat luni, în ultimele 15 minute ale confruntării cu campioana en-titre.
După un prim sfert echilibrat (17-17), galben-albastrele au prins viteză şi, practic, au închis lupta pentru ultimul loc pe podium, 44-28, la pauză. Recunoaştem ne-a fost puţin frică ca istoria să nu se repete, dar Sf. Gheorghe nu e Târgovişte şi nici fetele noastre nu pot fi puse în genunchi în două meciuri la rând. Drept dovadă, actul secund a stat sub semnul echilibrului, gruparea din Covasna împăcându-se cu soarta odată cu scurgerea minutelor. Rezultat final: 68-53.
Rămânem cu locul trei şi regretele că am scăpat, din nou, şansa de a trece de CSM Târgovişte şi a lupta pentru trofeu. Timp prea mult de analize nu avem, lupta pentru titlul naţional stă să înceapă, aşa că numai în pielea preşedintelui Marcel Urban n-am vrea să fim, pentru a lua cea mai înţeleaptă decizie.Marcatoarele Aradului
Pentru Univ Goldiş ICIM Arad au punctat în acest joc: Givens 21 (3), Brosovszky 14 (3), LaPlante 14, Risper 9 (1), Mercea 6 (2), Wirth 2 şi Bartee 2.