Notă: Comentariul de astăzi ar fi trebuit să se numească „Ruşine, domnule Ionică”, iar în text aş fi vorbit despre bravura domnului prefect de Olt şi fin de preşedinte de partid de a interzice accesul presei la „ora de somn” denumită Colegiul Prefectural. Aş fi scris apoi şi despre rugăminţile staff-ului dumnealui la adresa reprezentanţilor mass-media din judeţ de a veni la prefectură, la o cafea, şi despre refuzurile în bloc. N-o să scriu, că nu mai e de actualitate subiectul şi domnul Ionică a rămas bine-mersi în fotoliul dumnealui de prefect, cu săgeţile în tolbă. În schimb o să plec de la o premisă mai recentă: „România a adoptat o lege prin care sprijină producţia de energie din surse regenerabile (vânt, soare, apă, biomasă, biogaz). Producătorii primesc un anumit număr de certificate verzi, în funcţie de tehnologia utilizată, legea instituind obligativitatea achiziţionării certificatelor verzi de către furnizorii de energie, în funcţie de cantităţile livrate. Costurile cu certificate verzi sunt recuperate integral de la toate categoriile de consumatori”. Pasajul l-am luat cu copy-paste de pe blogul domnului Costel şi din aceste două propoziţii am aflat că noi, consumatorii de energie, plătim, pe lângă taxa radio-TV, şi o taxă care intră în buzunarul băieţilor deştepţi din energia verde. Adică, tipii dezgheţaţi la minte care, pe mână cu un primar, umplu un câmp de panouri fotovoltaice. Edilul e bucuros că primeşte energie gratis pentru iluminatul public şi becurile de la primărie, dispensar şi şcoală, iar „investitorul” îşi freacă mâinile de bucurie că se va umple de bani din energia electrică generată de soare.

Desigur, astfel de investiţii ar trebui primite bine, însă am aflat deunăzi, cam concomitent cu vestea despre plata certificatelor verzi, că parcurile fotovoltaice nu aduc nimic în economia românească. Adică, pentru instalarea panourilor