Se pare că politica nu le mai atrage pe cele două frumoase din tabăra democrat-liberalilor, timişoreanca Bianca Jurcă şi constănţeanca Alexandra Bulz. Se pare că politica nu le mai atrage pe cele două frumoase din tabăra democrat-liberalilor, timişoreanca Bianca Jurcă şi constănţeanca Alexandra Bulz.
Cele două “bunăciuni” se pare că s-au săturat să fie scoase la înaintare de către şefii lor doar pentru calităţile fizice demne de invidiat de orice femeie şi nu pentru abilităţile politice pe care le au cele două frumuseţi, fapt demonstrat atât timp cât au fost puse la treabă de mai marii din partid .
Astfel, Bianca Jurcă, care a fost secretara fostului ministru al agriculturii Valeriu Tabără, a lăsat de mult politica şi s-a apucat de televiziune. Mai precis, Bianca urmează cursurile şcolii de televiziune a Antenei 1, ea dorind să ajungă prezentator de ştiri, modelul ei fiind vedeta postului Alexandra Stoicescu.
”Sunt într-o perioadă foarte bună pentru mine. Îmi place foarte mult. Mi-a captat atenţia în totalitate şi nu credeam că mai pot sta 2 ore să ascult pe cineva. Nici în liceu nu eram aşa atentă. Din punct de vedere profesional sunt în ascensiune. Fac ceea ce îmi place şi mi-a plăcut mereu, domeniul media. Nu am ajuns să-i cunosc pe toţi profesorii, deoarece am început doar de 3 zile cursurile! Dar până acum, cel mai mult mi-a plăcut de Alessandra Stoicescu. E o profesionistă! Am primit oferte, dar nimic care să mă reprezinte! Asistenta TV, nu, niciodată. Pot mai mult! Nu mai sunt o fetiță”, spune bomba sexy de la PDL.
Cealaltă sexi politiciană, constănţeanca Alexandra Bulz, care, conform unor surse din PDL a demisionat din funcţia de secretar executive al organizaţiei de tineret a partidului filiala Constanţa, are preocupări mult mai feminine, ea fiind un model cunoscut în zonă. Mai mult, Alexandra are de gând să îşi pună ord