Universitatea „Al. I. Cuza” a găzduit la sfârşitul săptămânii trecute o dezbatere a Forumului Constituţional, la care au participat universitari ieşeni cunoscuţi.
Principala temă de discuţie a fost revizuirea Constituţiei, evenimentul fiind moderat de Andrei Ţăranu (Facultatea de Ştiinţe Politice – SNSPA Bucureşti) şi Todor Arpad (coordonator executiv al Forumului). Printre personalităţile locale care au luat cuvântul s-au numărat Vasile Işan, rectorul UAIC, Marius Nicolae Bălan, prodecan al Facultăţii de Drept, George Poede, prodecan la Filosofie şi Ştiinţe Social – Politice, Genoveva Vrabie, preşedintele Universităţii „M. Kogălniceanu”, Lucian Dîrdală, preşedintele Senatului la aceeaşi instituţie şi Dumitru Popa, cancelar la „Apollonia”. Manifestarea a fost organizată în cadrul Axei Academice a Forumului, axă prin care specialiştii dezbat relaţiile între autorităţile publice la nivel central şi local, separarea puterilor în stat, drepturile, libertăţile şi îndatoririle cetăţenilor. Discuţii aprinse s-au purtat la Iaşi vizavi de subiectul regionalizării, subliniindu-se necesitatea gândirii acestei structuri din perspective variate, astfel încât serviciile publice să acopere corect nevoile cetăţenilor. ”Nu suntem pregătiţi pentru regionalizare. Ne trebuie o nouă filosofie de împărţire a regiunilor şi trebuie să ne gândim exact ce putere le acordăm”, crede Genoveva Vrabie. Forumul constituţional este cea mai importantă instanţă de dezbatere publică, fiind accesibil atât specialiştilor, cât şi reprezentanţilor organizaţiilor, instituţiilor sau asociaţiilor profesionale.
Universitatea „Al. I. Cuza” a găzduit la sfârşitul săptămânii trecute o dezbatere a Forumului Constituţional, la care au participat universitari ieşeni cunoscuţi.
Principala temă de discuţie a fost revizuirea Constituţiei, evenimentul fiind moderat de Andrei Ţăr