Va fi un Paşte excelent pentru un iepure imens care a recâştigat titlul de cel mai mare iepure din lume.
Ralph, un iepure în vârstă de patru ani, a reuşit să doboare recordul după ce a devorat mâncare care costă 60 de euro săptămânal.
El cântăreşte acum puţin peste 20 de kilograme, mai mult decât Darius, iepurele căruia îi cedase titlul în 2010.
“Ralph s-a maturizat şi cântăreşte mai mult ca oricând, dar partea neplăcută este că năpârleşte, aşa că toţi cei din jurul lui sunt plini de păr de iepure”, a declarat Pauline Grant, posesoarea lui Ralph.
În cazul lui Ralph dimensiunile sunt o moştenire genetică, ambii săi părinţi fiind în trecut incluşi în Cartea Recordurilor, scrie apropo.ro.