Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Astăzi se dă startul înscrierilor în clasa pregătitoare şi clasa I

Publicat in Monitorul de Suceava, marți 2 aprilie 2013 ·

Înscrierea în clasa pregătitoare şi în clasa I, pentru anul şcolar 2013-2014, va începe astăzi şi va avea două etape, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN).

Prima etapă debutează astăzi şi se va încheia în data de 22 aprilie. Părinţii pot depune cererile de înscrierile de luni până vineri, în intervalul orar 8-20, şi sâmbăta, în intervalul 8-13. În vederea înscrierii, părinții pot fi programați de unităţile de învățământ.

După fiecare etapă, şcolile sunt obligate să afișeze situația copiilor înscriși și a locurilor rămase disponibile, după prima etapă, afișarea listei copiilor înscriși făcându-se în data de 29 aprilie.

La etapa a II-a, care se va desfăşura în perioada 8-17 mai, participă doar cei care nu au fost cuprinși într-o unitate de învățământ după prima etapă. În data de 24 mai se vor afişa listele copiilor înscrişi.

Potrivit Metodologiei de înscriere în învăţământul primar, „dacă, după prima etapă, copiii nu sunt cuprinși în nici o unitate de învățământ, părinții vor completa o nouă cerere de înscriere, repartizarea urmând să se facă pe locurile rămase disponibile după prima etapă”.

Părintele poate opta pentru înscrierea la școala de circumscripție sau pentru o unitate de învățământ, alta decât școala de circumscripție, în această situație, copilul este înscris în limita locurilor libere și, dacă este cazul, pe baza criteriilor generale și specifice de departajare.

Totodată, părintele poate solicita ca locul la școala de circumscripție să fie rezervat pentru eventualitatea în care copilul nu este înscris la unitatea de învățământ pentru care părintele a făcut opțiunea.

Documentele pe care părintele trebuie să le prezinte la secretariatul şcolii, dar şi alte informaţii suplimentare se pot obţine de pe pagina electronică a Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Suceava, la secţiunea

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rezultate parţiale: Georgescu, în continuare pe primul loc. Luptă strânsă între Ciolacu şi Lasconi

Mediafax acum 38 minute
După numărarea voturilor din 99,07% din secţiile de votare, Marcel Ciolacu, candidatul PSD la prezidenţiale, are 1.760.428 de voturi şi se situează pe locul doi. Elena Lasconi, candidatul USR, a primit 1.719.370 de voturi. Diferenţa dintre Ciolacu ş

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Nicolae Ciucă, învins de Călin Georgescu în judeţul Alba, unul dintre fiefurile PNL

News.ro acum 3 ore
Candidatul PNL Nicolae Ciucă a pierdut alegerile în favoarea independentului Călin Georgescu în judeţul Alba, considerat unul dintre fiefurile PNL, unde liberalii deţin preşedinţia Consiliului Judeţean, primăria municipiului reşedinţă de judeţ şi un

Ilie Bolojan: Votul românilor e sub potenţialul PNL. Există o răspundere pe care cei care conduc partidul trebuie să şi-o asume. Am încredere în decizii corecte

HotNews acum 7 ore
Primul liberal care cere ca cei de la vârful partidului să își asume răspunderea pentru rezultatele alegerilor prezidențiale 2024 este Ilie Bolojan. „candidatul nostru nu este pe podiu”, a spus Bolojan, comentând rezultatele exit-poll-urilor, care î

Rezultat neverosimil în fieful lui Ilie Bolojan: Cel mai votat candidat a fost Kelemen Hunor. Pe cât a ieșit Ciucă

HotNews acum 36 minute
Liderul UDMR, Kelemen Hunor, este cel mai votat candidat la preşedinţie în primul tur de scrutin în judeţul Bihor, al cărui președinte de Consiliu este liberalul Ilie Bolojan. Nicolae Ciucă se situează abia pe locul al patrulea în acest judeţ, fiind

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 – Mii de oameni l-au votat pe fostul premier Ludovic Orban, deşi acesta a anunţat de o săptămână că se retrage din cursa pentru alegerile prezidenţiale – REZULTATE LIVE

News.ro acum 6 ore
Peste 12.000 dintre alegătorii care s-au prezentat duminică la urne l-au votat pe preşedintele partidului Fora Dreptei, Ludovic Orban, deşi acesta s-a retras din cursa pentru alegerile prezidenţiale şi şi-a anunţat că o susţine pe Elena Lasconi. Con

Burduja: Conducerea actuală a PNL a ratat complet obiectivul pe care şi l-a asumat

Mediafax acum 6 ore
„Prima şi cea mai importantă concluzie după această zi grea: conducerea actuală a PNL a ratat complet obiectivul pe care şi l-a asumat. A avut la dispoziţie tot ce şi-a dorit, timp şi resurse. A venit pe fondul unui vot semnificativ pentru primarii

AEP A fost atins pragul de 30% prezenţă pentru validarea referendumului organizat în Bucureşti

Ziua Constanta acum 8 ore
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale. Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor î

Nicuşor Dan, despre votul de la referendum: Nu cred că partidele politice pot să ignore voinţa a 500.000 de bucureşteni

G4Media acum 6 ore
Votul de la referendumul local trebuie confirmat de Parlament, iar partidele politice nu pot să ignore voinţa a 500.000 de bucureşteni, a declarat, duminică seara, primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, conform Agerpres. „Vreau să le mulţumesc

Cine este Cristela Georgescu, soţia lui Călin Georgescu, cel care a provocat un tsunami fără precedent în lumea electorală. Ea este fost bancher la Citibank, o bancă globală, iar acum oferă cursuri de nutriţie

Ziarul Financiar acum 4 ore
Călin Georgescu, candidatul pentru Palatul Cotroceni apărut de nicăieri şi care a ajuns numărul 1 în numărătoarea electorală în faţa lui Marcel Ciolacu şi al Elenei Lasconi. Călin Georgescu a venit cu un discurs anti globalist, cu o prezenţă puterni

Serie A: Lazio – Bologna 3-0

News.ro acum 5 ore
Echipa italiană Lazio a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 3-0, formaţia Bologna, în etapa a 13-a din Serie A. Bologna a rămas în zece începând cu minutul 35, când Tommaso Pobega a fost eliminat cu roşu direct pentru o intervenţie la Guen

Vremea

București
acum

lun.

3°/7°
mar.

1°/7°
mie.

3°/5°
joi

3°/9°
Iasi
acum

-1°
lun.

-1°/6°
mar.

-1°/6°
mie.

0°/5°
joi

3°/9°
Constanta
acum

-2°
lun.

-2°/6°
mar.

2°/6°
mie.

4°/8°
joi

5°/9°
Cluj-Napoca
acum

lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
joi

1°/6°
Timisoara
acum

lun.

3°/9°
mar.

3°/8°
mie.

4°/9°
joi

6°/10°