O ieşeancă, în vârstă de 58 de ani, a fost transportată de urgenţă cu o unitate mobilă de terapie intensivă SMURD, la Unitatea de Primire a Urgenţelor (UPU), din cadrul Spitalului „Sf. Spiridon“, după ce a fost lovită de o maşină, în timp ce traversa strada.
Femeia se angajase regulamentar în traversarea unui bulevard din cartierul ieşean Nicolina, pe trecerea de pietoni, când a fost surprinsă şi accidentată. Şoferul maşinii care a lovit-o pe femeie nu i-a acordat prioritate de trecere. În urma testării cu aparatul etilotest, poliţiştii deplasaţi la faţa locului au constatat că şoferul se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.
„Conducătorul auto avea o alcoolemie de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat. Pe numele acestuia s-a întocmit dosar penal, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală şi conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. În prezent, se efectuează cercetări, pentru a se stabili împrejurările care au condus la producerea accidentului“, a spus Anca Vîjiac, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi.
O ieşeancă, în vârstă de 58 de ani, a fost transportată de urgenţă cu o unitate mobilă de terapie intensivă SMURD, la Unitatea de Primire a Urgenţelor (UPU), din cadrul Spitalului „Sf. Spiridon“, după ce a fost lovită de o maşină, în timp ce traversa strada.
Femeia se angajase regulamentar în traversarea unui bulevard din cartierul ieşean Nicolina, pe trecerea de pietoni, când a fost surprinsă şi accidentată. Şoferul maşinii care a lovit-o pe femeie nu i-a acordat prioritate de trecere. În urma testării cu aparatul etilotest, poliţiştii deplasaţi la faţa locului au constatat că şoferul se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.
„Conducătorul auto avea o alcoolemie de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat. Pe numele acestuia s-a întocmit dosar penal, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare c