Nu stiu daca Victor Ponta a renuntat la nominalizarea viitorilor procurori sefi pentru ca l-a speriat reactia vehementa a liberalilor sau a recalculat efectele unei astfel de decizii pe fondul clocotit al momentului. Ambele sunt desigur posibile, chiar impreuna.
Daca premierul, interimar la Justitie, mergea pana la capat si facea nominalizarile pentru cele doua sefii de parchete, ma indoiesc ca liberalii aveau prea multe de facut decat sa inghita in sec.
Crin Antonescu nu isi permitea sa scoata PNL de la guvernare, adica din toate posturile din administratia centrala si locala si de prin deconcentrate. Ar fi urmat desigur atacuri ale Antenei 3, dar intre timp si Victor Ponta si-a intarit pozitiile mediatice. In plus, e destul de greu sa tragi numai in partea social democrata a Guvernului USL.
Dar numirile acestea ar fi purtat o pecete de politizare teribila. Liberalii au reusit macar atat: sa creeze imaginea oribila de negociere ca la piata a unor functii pentru care credibilitatea este esentiala. Orice propuneri ar fi facut Victor Ponta, ele ar fi ramas sub semnul negocierii politice. In plus, mai exista o problema.
Era greu de explicat de ce Monei Pivniceru i s-a cerut, inclusiv de la Bruxelles, o procedura precisa si transparenta, iar Victor Ponta putea sa faca propunerile in trei zile si in mijlocul unui scandal de proportii. Nu era nimic rau in procedura transparenta, oricum preferabila unei demente politice.
Nici Traian Basescu nu cred ca isi dorea acest lucru cu adevarat, si nici Comisia Europeana. Nu intamplator inclusiv sectia de procurori a CSM, in frunte cu Oana Schimdt Haineala, a sustinut revenirea la procedura lunga, pe etape, anuntata de fostul ministru al Justitiei. Este o prima modalitate de relaxare a unei crize care a concentrat toata atentia opiniei publice si din care nu exista iesire ono
