Scriitorii români debutanţi, care nu şi-au publicat lucrările în volum, până în prezent, pot primi finanţare în cadrul celei de a VI-a ediţii a Concursului de Debut Literar UniCredit, lansat de UniCredit Ţiriac Bank şi Asociaţia Catalist, potrivit responsabilitatesociala.ro. Competiţia are trei categorii: roman, proză scurtă şi poezie, iar autorii pot înscrie maximum trei texte, câte unul la fiecare categorie. Înscrierile se pot face până pe 13 mai, iar regulamentul de participare este diponibil pe site-ul www.bibliofagia.ro. Câştigătorii vor fi desemnaţi în luna iunie, câte unul pentru fiecare categorie, iar lucrările lor vor fi publicate în câte 500-600 de exemplare, la Editura Humanitas şi promovate în cadrul Târgului Internaţional Gaudeamus, ediţia a XX-a, care va avea loc în noiembrie.