Preţul pe metru pătrat al apartamentelor care intră în această categorie va creşte în acest an la 780 euro/mp în Regiunea Nord-Vest, susţin specialiştii imobiliari.
Prima Casă este mai scumpă acum decât în 2011, conform datelor Imobiliare.ro, cel mai mare portal de specialitate din România. În 2013 preţul mediu de tranzacţionare pe metru pătrat va fi cu 40 de euro peste cel de acum doi ani.
Din 2008 încoace, evoluţia preţurilor cerute de către proprietarii de apartamente din ţară a liniară. Pretenţiile vânzătorilor s-au diminuat de la an la an, chiar dacă în acelaşi timp s-a redus şi marja de scădere. Potrivit indicelui naţional calculat de Imobiliare.ro, preţul mediu cerut pentru apartamentele noi şi vechi din ţară a scăzut în primii trei ani de criză 24,8% în 2008, 20,6% în 2009, 15,6% în 2010, pentru ca în ultimii doi ani declinul să se tempereze, ajungând la un minus de 4% în 2011, respectiv de 1,3% în 2012. Cu o singură excepţie, regiunile ţării se situează pe o traiectorie ascendentă din punctul de vedere al valorii de tranzacţionare.
La preţurile efective de tranzacţionare există un segment ce face excepţie de la liniaritatea ieftinirilor: locuinţele achiziţionate prin intermediul programului Prima Casă. Potrivit datelor centralizate de Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii (FNGCIMM), Bucureşti-Ilfov este singura regiune a ţării unde valoarea de tranzacţionare pe acest segment a avut o evoluţie constant descendentă din 2009 încoace. Exceptând zona capitalei, toate celelalte regiuni se situează pe o traiectorie crescătoare din 2012. În centrul ţării valoarea medie de achiziţie a crescut de la minime de 710-715 euro în 2011 până la 780 de euro în 2013. Nivelul actual este cu doar 10 euro mai scăzut decât cel din 2009.
Evoluţia preţurilor poate fi pusă în legătură cu dinamica raportul