Din 1990, de cînd comentez, aproape zilnic, actualitatea românească, mi s-a mai întîmplat ca textele mele să fie contrazise mai mult sau mai puţin spectaculos, de evoluţia ulterioară a evenimentelor. Lucru de la sine înţeles.

Definind analistul politic drept Istoricul clipei, Pamfil Şeicaru observa că, spre deosebire de Istoric, analistul politic se confruntă cu viaţa în splendoarea ei de imprevizibilitate. Din această cauză, în timp ce Istoricul propriu-zis lucrează cu evenimente deja încheiate, concentrîndu-se asupra explicării lor, Istoricul clipei, are de-a face cu evenimente în desfăşurare sau care vor avea loc.

Evenimentele în desfăşurare ţin de viaţă. Or viaţa se defineşte printre altele, prin imprevizibilitate, deoarece la spectacol participă oamenii. Oamenii se caracterizează prin patimi, interese, emoţii. De aceea, deciziile lor nu pot fi prevăzute de nimeni, cu excepţia lui Dumnezeu, cel ale cărui profeţii nu sînt contrazise niciodată, deoarece nu sînt profeţii, ci Porunci.

Notam undeva, cu uimire justificată, că la începutul lui iunie 1940, cînd România sărbătorea cu un fapt neîntrecut pînă atunci şi nici după aceea de nici un alt fast dedicat unui Om, 10 ani de la Restauraţie, dacă i-ai fi spus cuiva din ţară, chiar şi unui legionar, duşman de moarte al lui Carol al II-lea, că nici peste 3 luni, Majestatea sa va fi plecat în exil, iar Conducător va fi un anume Ion Antonescu, probabil că respectivul ar fi căutat cu privirea un refugiu ca să scape de un nebun.

Ştiind asta – şi anume că viaţa poate da peste cap toate calculele şi poate da cu tifla tuturor profeţiilor - am evitat să mă arunc în profeţii date ca certitudini.

Am mai scris că Evenimentul zilei din 18 noiembrie 1996, cel care urma să apară a doua zi după cel de-al doilea tur de scrutin, a avut pregătite două pagini întîi, cu două editoriale