PSG a făcut cu Barcelona un egal de zile mari, într-un meci pe care l-am văzut prin ochii prietenilor. S-ar putea să fi fost ofsaid,s-ar putea să nu, oricum Zlatan a adus în seara aceasta speranţa în Franţa. Pentru o ţară în criză economică nerecunoscută, este foarte foarte bine. Ne permite să visăm...
Există oare ceva capabil să trimită în colţul uitării – pentru o oră, două, o zi, o săptămână, o lună, permanent – grijile cotidiene? Criza, nervii de la birou, problemele din casă, viaţa în sine? Cred, cu siguranţă, fotbalul. Microbiştii ştiu ce zic iar şefilor care mă admonestează de fiecare dată când scriu un blog despre fotbal, zicând că nu este un subiect european, o să le spun, a câta oară, că se înşeală. Şi le-aş mai zice şi că Angela Merkel, ea, ştie mai bine, din moment ce a trimis în Grecia, ca emisar al "păcii", nu un ministru, nu un scriitor, nu un filosof sau mare diplomat, nu pe Günther Grass, ci un fost antrenor de fotbal, Otto Rehhagel. O dovadă, încă una, că acolo unde politica şi bunul simţ au dat greş, singura modalitate de a nu sparge toate oalele din bucătărie este să faci o pauză şi să te apuci de fotbal.
Ca de exemplu, astă seară, de ce nu. La ora la care francezii au sufletul la gură şi inima în buzunar – ca Paris Saint Germain să bată Barcelona ar fi fantastic – toate speranţele lor pentru o echipă care nu a mai ajuns în sferturi de finală de Ligă a Campionilor Europeni de 18 ani nu se îndreaptă spre vreun jucător băştinaş ci spre un ...suedez. Speranţa poartă numele Zlatan. Acelaşi Zlatan care nu cu mult timp în urmă a publicat în Franţa traducerea cărţii sale din suedeză, "Eu, Zlatan".
"Aventura la PSG nu a început de mult timp, dar cartea sa este deja un talisman. 'E un semn', mi-a zis într-o zi medicul sportiv care se ocupa de spatele meu, în urma unei operaţii grele. Era fan de Zlatan şi era efectiv fericit. O femeie care
