Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Încă un furt „de sub nasul“ poliţiştilor locali ieşeni

Publicat in Flacara Iasului, marți 2 aprilie 2013 ·

La numai trei săptămâni de la furtul busturilor de bronz din Parcul Copou, Poliţia Locală Iaşi demonstrează încă o dată că instituţia a scăpat de sub control infractorii, persoane necunoscute reuşind să fure nouă bannere cu scriitori români, de pe gardul parcului.

Pe bulevardul Carol I, hoţii pot fura liniştiţi bunurile publice, fără să fie deranjaţi de poliţiştii locali. Nouă bannere cu scriitori români, afişate pe gardul Parcului Copou, au fost furate la sfârşitul săptămânii trecute, fără ca niciun poliţist local să observe.

Scenariul pare asemănător cu cel din cazul furtului busturilor de bronz din perioada 1-7 martie, în urma căruia atât Primăria, cât şi Poliţia Locală, au anunţat că demarează anchete în rândul poliţiştilor locali. Problema pazei în zona Copou nu s-a rezolvat, din moment ce angajaţii Casei de Cultură „Mihai Uraschi“ Iaşi au observat, în dimineaţa zilei de 30 martie, că nouă dintre bannere lipsesc şi geamul unuia dintre panouri este spart. Prejudiciul a fost estimat de conducerea instituţiei la peste 720 de lei.

Potrivit reprezentanţilor Casei de Cultură, furtul a fost sesizat atât poliţiştilor de la Secţia 2 Iaşi, cât şi poliţiştilor locali. La Poliţia Locală Iaşi, acest subiect pare mai puţin cunoscut. Nicoleta Deciu, purtătorul de cuvânt al instituţiei, nu a dat nicio informaţie cu privire la furt, pe motiv că nu s-ar fi raportat aşa ceva. „Am aflat de la un coleg de-al meu că au fost rupte din cauza vântului câteva bannere, care au fost găsite de un poliţist local şi duse la Casa de Cultură. Nu a fost niciun furt“, a declarat Nicoleta Deciu.

Reprezentanţii Casei de Cultură susţin însă, în continuare, că a fost comisă o infracţiune, fiind vorba de altă situaţie, diferită de cea a bannerelor smulse de vânt. „Am vorbit cu un poliţist local despre dispariţia afişelor cu scriitori. Le-am spus că lipsesc opt afişe, ulterior

Articolul in Flacara Iasului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Protest pe sensul către Bucureşti al A1 – Un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României / Traficul a fost deblocat / Protestatarii, la sediul Poliţiei - VIDEO

News.ro acum o ora
Sensul către Bucureşti al A1 – Bucureşti – Piteşti a fost blocat, duminică după-amiază, după ce un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României. La protest a participat încă un camion, a

ACCIDENT rutier pe Transalpina. Două persoane se află în stop cardio-respirator. Au fost alertate elicoptere SMURD

Gandul acum 34 minute
Un accident rutier, în care au fost implicate mai multe motociclete, a avut loc duminică pe Transalpina. Două persoane au intrat în stop cardio-respirator. Echipajele de intervenție au fost suplimentate cu două elicoptere SMURD. Momentan, traficul e

Un italian declarat mort de medici s-a trezit după 30 de minute, în timp ce era așteptat dricul

HotNews acum 3 ore
Un bărbat în vârstă de 78 de ani din Italia, pe care medicii l-au declarat mort, s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul, au anunțat autorităţile italiene, transmite DPA, citată de Agerpres. Incidentul a avut loc sâmbătă seară. Bă

Accident cu mai multe motociclete pe Transalpina / Trafic blocat / A fost alertat elicopterul SMURD

News.ro acum o ora
Mai multe motociclete sunt implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina, traficul rutier fiind blocat. Primele date arată că o persoană posibil să fie inconştientă, fiind alertat elicopterul SMURD. ”Detaşamentul de pompieri Seb

Patru jandarmi au fost agresați fizic la PROTESTUL pentru Călin Georgescu, în Piața Victoriei. Carosabilul pe Bulevardul Kiseleff, blocat

Gandul acum 2 ore
În Piața Victoriei, din București, s-au adunat câteva sute de oameni care protestează față de alegerile anulate din decembrie 2024, având mesaje de susținere pentru Călin Georgescu, candidatul eliminat din cursa prezidențială după decizia CCR. În ac

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum o ora
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

Aeroporturile din Moscova, închise temporar după atacurile cu sute de drone lansate de Ucraina

HotNews acum o ora
Un atac susținut cu drone lansat de forțele ucrainene asupra Rusiei a dus la închiderea temporară a principalelor aeroporturi din Moscova și la anularea a cel puțin 140 de zboruri, au declarat oficialii locali, citați de BBC. Începând de sâmbătă dim

Mesaj dur al Papei Leon după atacul asupra unei biserici catolice: „Opriți barbaria acum”

HotNews acum 3 ore
Papa Leon XIV a cerut duminică încetarea „barbariei” războiului din Gaza și a „folosirii oarbe a forței”, apelul suveranului pontif venind la câteva zile după un atac israelian mortal asupra unei biserici catolice, transmite France Presse. „Solicit

„Granița etern sângeroasă” a Rusiei. Un expert german spune de ce moartea lui Putin nu va schimba situația Europei

HotNews acum 3 ore
Şansele de încetare a ostilităţilor în Ucraina sunt reduse, iar moartea preşedintelui rus Vladimir Putin nu ar schimba acest lucru, a declarat un academician militar german, Marcus Matthias Keupp, pentru ediţia de duminică a ziarului Kurier din Vien

Atacuri constante ale hackerilor asupra parlamentului german. Semnal de alarmă tras de președinta Bundestagului

HotNews acum o ora
Camera inferioară a parlamentului german, Bundestag, este supusă unui atac cibernetic constant și are nevoie de o protecție sporită împotriva hackerilor, a declarat duminică președinta Bundestagului, Julia Klockner, transmite DPA, citată de Agerpres

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

28°
dum.

17°/29°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

28°
dum.

17°/28°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

33°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°