Sfârşit cumplit pentru un tânăr în vârstă de 28 de ani din Suceava, care a murit din cauza unei intoxicaţii severe, cel mai probabil cu lichid de curăţat geamurile. Lângă bărbat a fost găsită o seringă în care era un lichid de culoare albastră, victima având numeroase zgârieturi şi înţepături la venele mâinilor. Anchetatorii au descoperit în apropiere şi o sticlă cu soluţie de curăţat geamurile, acelaşi lichid care se afla şi în seringă.
Vecinii au auzit gemete din camera tânărului şi au forţat uşa
Tânărul în vârstă de 28 de ani, Gabriel S., locuia singur într-o garsonieră de pe strada Fagului, în zona intersecţiei dintre străzile Jean Bart şi Gheorghe Doja. Sâmbăta trecută, în jurul orei 7.30, vecinii au auzit gemete din locuinţa tânărului.
Oamenii au forţat intrarea în garsonieră şi au găsit o imagine de coşmar.
„Am intrat în cameră şi el era jos, lângă uşă, avea ochii daţi peste cap, era rău tare.... Eu l-am luat şi l-am ridicat pe pat. Avea un tricou cu mânecă scurtă şi am văzut urme pe mâna stângă, era zgâriat şi avea semne de înţepături, de ac de seringă”, a declarat unul dintre vecinii are au intervenit, Robert Linguraru.
Indiciile medicale ale unei intoxicaţii severe
Tânărul în vârstă de 28 de ani a fost preluat de o ambulanţă şi transportat la Spitalul Judeţean Suceava, unde a fost internat în secţia de Terapie Intensivă. El a mai trăit mai puţin de 24 de ore, până în noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora 2.30, când a fost declarat decedat. Medicii spun că starea sa a fost foarte gravă încă de la început.
Medicul Tiberius Brădăţan, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean Suceava, a declarat:
“Am primit un pacient în stare generală gravă, care prezenta urme de înţepături la nivelul cotului bilateral. În urma investigaţiilor paraclinice s-a exclus un traumatism cranian sau o sângerare l