Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Diminuările salariale, şansă pentru autohtoni

Publicat in Bursa, miercuri 3 aprilie 2013 ·

Criza financiară a dus la diminuarea contractelor, în mai multe valuri, la nivelul întregii Ligi 1. Dacă în 2008 în prima divizie jucau fotbalişti plătiţi şi cu 450.000 de euro pe an, acum sunt foarte puţini care mai ajung la 200.000, majoritatea contractelor situându-se sub 100.000 de euro. Aceşti paşi înapoi au dus la diminuarea numărului de străini din prima divizie, oferind o şansă nesperată tinerelor talente autohtone, care în ultimii ani aveau şanse tot mai mici să se afirme. Chiar dacă în primă fază valoarea competiţiei interne scade, deoarece jucătorii de valoa­re din Portugalia sau America de Sud nu acceptă contracte mai mici de 20.000 de euro pe lună, pe termen lung aceasta este o oportunitate de dezvoltare a departamentelor de juniori şi tineret de la cluburi, care să asigure din pepinierele proprii baza de selecţie pentru primele echipe. Dacă ne raportăm la datele din ultimul an, lucrurile nu au involuat foarte mult. Conform statisticilor, Liga I ocupă locul 14 în clasamentul celor mai puternice campionate din lume în 2012, întocmit de Federaţia Internaţională de Istorie şi Statistică a Fotbalului. În plus, Steaua, echipă formată în proporţie de 90% din jucători autohtoni a avut un sezon foarte bun în Europa League.

În acest moment, loturile celor 18 cluburi autohtone au în componenţă 30% jucători de peste hotare, mult sub media europeană. La începutul ediţiei de campionat erau legitimaţi la cluburile de la noi 165 de "stranieri", un număr destul de mare, dar trebuie precizat că mai mult de 60% din aceştia nu sunt titulari la echipele lor. În turul campionatului 2012-2013, în Liga 1 au evoluat jucători din 50 de ţări, majoritate fiind din Brazilia, 32. În pauza de iarnă mai mulţi stranieri au decis să plece din Liga 1, Rapid şi Dinamo pier­zând cei mai mulţi, astfel că la startul returului numărul acestora scăzuse sub 140. Săptămâna trecută a avut

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 2 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum o ora
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum o ora
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum o ora
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 7 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum o ora
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Vremea

București
acum

25°
mar.

22°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

23°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

24°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

24°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°