Mesajul a fost trimis. Multumesc!

64% dintre studenţii unei singure universităţi de medicină vor să plece din ţară

Publicat in Jurnalul, marți 2 aprilie 2013 ·

Lipsa respectului pentru profesia de medic, dificultăţile financiare şi lipsa oportunităţilor de educare şi perfecţionare sunt principalele motive pentru medicii tineri părăsesc ţara, reiese din studiul ISRA Center, realizat în 2012. Pentru stoparea plecării din ţară şi rezolvarea lipsei de personal medical Consiliul Investitorilor Străini (FIC), prin Grupul de Lucru pe Sănătate, au lansat campania ”De profesie: medic în România”. Campania are ca scop descurajarea exodului personalului medical, fenomen cu consecinţe severe în primul rând asupra stării de sănătate a românilor. Cu cei peste 14.000 de medici care au părăsit ţara din 2007 până în prezent, România are o rată a migraţiei doctorilor de 9% în timp ce media europeană este de 2,5%, potrivit datelor Colegiului Medicilor din România (CMR). Mai exact, conform Eurostat 2011, media medicilor români la 1.000 de locuitori este de 2,4 specialişti, iar media celorlalte ţări europene este de 3,4 medici la 1.000 de locuitori. Mai mult, studii derulate de FIC şi CMR realizate în 2011 şi 2012 arată că 64% dintre studenţii uneia dintre cele mai mari universităţi de medicină din România, respectiv 60% dintre medici intenţionează să părăsească ţara.

La ora actuală, potrivit CMR, judeţele Călăraşi şi Giurgiu au cel mai mare deficit de medici specialişti – un medic la 1.000 de locuitori -, Ialomiţa şi Tulcea cu 1,1, respectiv 1,2 medici la 1.000 de locuitori.  “Suntem în discuţii pentru o decizie extraordinar de importantă pentru România: să ducem în subordinea universităţilor spitalele clinice, astfel încât acolo să se desfăşoare un proces integrat între pregătire, muncă şi realizarea actului medical. Cred că în câţiva ani un asemenea proces se va vedea atât în îmbunătăţirea modului în care se realizează serviciile medicale pentru pacienţi cât şi în creşterea încrederii şi satisfacţiei medicilor în sistemul sanitar

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ACCIDENT grav pe A1 la Simeria. Șase victime, între care doi copii după o coliziune între trei autoturisme și un TIR. Traficul, complet blocat

Gandul acum 27 minute
Un accident rutier grav a avut loc luni dimineață pe autostrada A1 Sibiu-Deva, în zona Simeria, județul Hunedoara. Trei mașini și un TIR au fost implicate, iar șase persoane au fost rănite, printre care doi copii. Traficul a fost blocat complet, iar

Șase răniți, printre care și doi minori, în urma unui accident grav pe autostrada A1, în vestul țării (foto & video)

Press Alert acum 28 minute
Șase persoane, între care doi copii, au fost rănite, luni dimineața, în urma unui accident rutier produs între trei mașini și un TIR, pe Autostrada A1 Sibiu – Deva, în zona localității Simeria, județul Hunedoara. Potrivit Centrului Infotrafic din In

Incendiu puternic într-un bloc din Baia Mare. Două persoane au ajuns la spital și 28 de locatari au fost evacuați

Gandul acum 53 minute
Un incendiu puternic a izbucnit într-un bloc din Baia Mare, luni dumineață, 21 iulie 2025. În urma deflagrației, două persoane au fost rănite. S-a dispus evacuarea a 28 de persoane din imobil, iar pompierii au intervenit de urgență. Un incendiu a iz

Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei. Cel puțin o persoană a murit la Kiev

HotNews acum o ora
Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei într-un atac din noaptea de duminică spre luni, omorând cel puțin o persoană și provocând mai multe incendii în Kiev, au declarat oficialii orașului, transmite Reuters. Primarul Kievulu

Ecuadorul îl extrădează în SUA pe Fito, cel mai periculos traficant de droguri al țării

Ziua Constanta acum 37 minute
Guvernul ecuadorian l-a extrădat duminică în Statele Unite pe Jose Adolfo Macias, alias „Fito”, cel mai mare traficant de droguri din Ecuador, arestat la sfârșitul lunii iunie după un an și jumătate de fugă. Guvernul ecuadorian l-a extrădat duminică

Trump vrea ca echipa de fotbal american din Washington şi cea de baseball din Cleveland să revină la vechile nume / S-ar numi Washington Redskins Football Team, respectiv Cleveland Indians

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele SUA, Donald Trump, doreşte ca franciza de fotbal american din Washington şi echipa de baseball din Cleveland să revină la vechile nume, relatează AP, transmite News.ro. Urmărește cele ma

Accident grav, în Leșu! Un tânăr a murit, iar alți doi au ajuns la spital. Șoferul a condus beat

Gazeta de Bistrita acum 33 minute
Facebook Twitter Print WhatsApp Un accident grav s-a petrecut în această dimineață în localitatea Leșu, unde un autoturism s-a răsturnat. Trei tineri au fost grav răniți, doi dintre aceștia au fiind transportați, însă un al treilea a decedat. Poliți

Horoscop pentru luni, 21 iulie 2025. Zi interesantă la capitolul bani pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 43 minute
Berbec S-ar putea ca astazi sa fii mai mult pe drumuri Chiar daca te gandesti la calatorii in tinuturi îndepărtate, se pare ca ai mai mult succes la cele in apropierea casei. Fii prudent in relatiile sentimentale! Evita discutiile contradictorii si

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 9 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 9 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Vremea

București
acum

23°
lun.

20°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

22°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

24°
lun.

21°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

18°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

21°
lun.

19°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°