Un bărbat din judeţul Iaşi a ajuns în stare gravă la Unitatea de primire a Urgenţelor (UPU), din cadrul Spitalului „Sf. Spiridon“, după ce a fost lovit de un cal.
Ieşeanul creştea animalul de mai muţi ani în gospodăria sa şi susţine că acesta n-a mai fost agresiv până în prezent. Acum, animalul l-a lovit atât de puternic cu o copită în cap, încât stăpânul său a necesitat tratament de urgenţă. O ambulanţă l-a dus pe Vasile I., de 20 de ani, din Sineşti, la UPU, unde medicii l-au supus mai multor investigaţii. În urma acestora, medicii au constatat că bărbatul a suferit mai multe leziuni la nivel cranian şi facial.
„Pacientul a fost internat la Clinica de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială, pentru că avea multiple fracturi şi traumatisme la cap, printre care şi fracturi de mandibulă, sinus maxilar şi piramidă nazală. Acesta va necesita mai multe săptămâni de terapie, dar are şanse mari să se recupereze în totalitate“, a spus dr. Gabriel Perianu, purtătorul de cuvânt al Spitalului „Sf. Spiridon“.
Un bărbat din judeţul Iaşi a ajuns în stare gravă la Unitatea de primire a Urgenţelor (UPU), din cadrul Spitalului „Sf. Spiridon“, după ce a fost lovit de un cal.
Ieşeanul creştea animalul de mai muţi ani în gospodăria sa şi susţine că acesta n-a mai fost agresiv până în prezent. Acum, animalul l-a lovit atât de puternic cu o copită în cap, încât stăpânul său a necesitat tratament de urgenţă. O ambulanţă l-a dus pe Vasile I., de 20 de ani, din Sineşti, la UPU, unde medicii l-au supus mai multor investigaţii. În urma acestora, medicii au constatat că bărbatul a suferit mai multe leziuni la nivel cranian şi facial.
„Pacientul a fost internat la Clinica de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială, pentru că avea multiple fracturi şi traumatisme la cap, printre care şi fracturi de mandibulă, sinus maxilar şi piramidă nazală. Acesta va necesita mai multe săptămâni de ter