Premierul Victor Ponta, aflat la festivităţile prilejuite de aniversarea a 163 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Române, ar fi confirmat că Laura Codruţa Kovesi va prelua şefia DNA.
Ulterior, Victor Ponta le-a declarat jurnaliştilor că răspunsul său nu vine ca o confirmare a numirii fostului procuror general Laura Codruţa Kovesi la şefia DNA, acesta subliniind că nu a înţeles exact întrebarea care i-a fost adresată de către jurnalişti.
UPDATE 12.00 - Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Andrei Zaharescu, susţine că premierul Victor Ponta a răspuns afirmativ la întrebarea dacă va susţine declaraţii la CSM pe tema numirii procurorilor şi nu la cea privind o numire a Laurei Kovesi la şefia DNA.
"Premierul nu face declaraţii peste umăr la întrebări atât de importante. El a răspuns la întrebarea dacă va face declaraţii pe această temă şi a răspuns: "Da, la CSM", susţine purtătorul de cuvânt al Guvernului, citat de Mediafax.
UPDATE 11.00 - Premierul Victor Ponta, ministrul interimar al Justiţiei, a ajuns la sediul CSM în vederea consultării privind nominalizările pentru conducerea Parchetului General şi a DNA.
Ponta a refuzat să facă declaraţii la sosirea la CSM.
Zeci de persoane protestează, marţi dimineaţa, la sediul CSM, faţă de posibila nominalizare a Codruţei Kovesi la conducerea DNA.
Antonescu: Dacă Ponta vrea să o desemneze pe Kovesi la DNA, eu MĂ OPUN
Anterior, Ponta a spus zâmbind, înaintea discuţiei pe care o va avea cu CSM legat de numirile procurorilor, să speră ca astăzi să nu fie nevoie de Jandarmerie.
"Pentru dumneavoastră, toate perioadele sunt dificile, pentru că de dumneavoastră este nevoie atunci când sunt probleme. Eu astăzi sper să nu fie nevoie de Jandarmerie, de mâine, sigur, va fi întotdeauna", a spus Ponta.
Ponta: