Curtea de Apel Bucureşti a respins contestaţia secretarului general al PNL, Eduard Hellvig, privind raportul ANI conform căruia s-ar fi aflat în incompatiblitate cât timp a fost ministru al Dezvoltării, acesta anunţând că merge mai departe cu procesul, despre care spune că este instrumentat politic.
Curtea de Apel Bucuresşti (CAB) a respins luni, ca neîntemeiată, contestaţia lui Eduard Hellvig privind raportul de evaluare al ANI. Decizia CAB poate fi atacată cu recurs la instanţa supremă.
Secretarul general al PNL precizează, marţi, într-un comunicat, că a luat act de decizia Curţii de Apel Bucureşti privind contestaţia pe care a formulat-o în urma acuzaţiilor ANI, referitoare la "aşa-zisa stare de incompatibilitate" în care s-ar fi aflat în timpul mandatului de ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului.
"Este o decizie departe de realitate şi de documentele şi probele pe care le-am prezentat atât ANI cât şi instanţei de judecată. În acest context, voi merge mai departe cu procesul până când nevinovăţia îmi va fi demonstrată", declară Hellvig.
El menţionează că explicaţiile pe marginea acestui subiect le-a dat la timpul potrivit, în luna noiembrie 2012, atât Agenţiei Naţionale de Integritate cât şi publicului şi, ulterior, Curţii de Apel Bucureşti.
"Ele rămân valabile şi astăzi. La fel cum rămâne valabilă şi opinia mea că acest proces este unul instrumentat politic", mai declară Eduard Hellvig.
În noiembrie 2012, Eduard Hellvig, la acea dată ministru al Dezvoltării Regionale şi Tursimului, declara că acuzaţiile care i se aduc de către ANI sunt "o mizerie", că motivul atacurilor la adresa sa este legat de funcţia pe care o deţine în PNL şi de faptul că se doreşte ca USL să piardă parlamentarele din 2012 şi prezidenţialele din 2014.
"Înţeleg care este atacul, e de la faptul că sunt secretar general al PNL şi că am f