Apetitul pentru senzaţional al bucureştenilor de pe la 1873 nu era probabil cu nimic mai scăzut decât cel al locuitorilor din ziua de azi.

Deosebirea constă poate în naivitatea mai accentuată a celor dintâi. Aşa se face că, în acele timpuri, un medic, pe numele lui „doctor Penescu”, făcea o reclamă susţinută apelor din nişte izvoare feruginoase descoperite în zona Văcăreşti, în apropiere de celebra mănăstire cu acelaşi nume devenită închisoare (a fost demolată pe vremea lui Ceauşescu).

Au fost instalate chiar şi nişte barăci, plus că „s-a aşternut nisip pe o distanţă şoseluită”, astfel că de la reclamă până la afluxul protipendadei nu a mai fost decât un pas. „Mai ales duminicile şi sărbătorile era lume multă, doamnele veneau să flirteze, tinerii tot la fel, dar moda era ca fiecare să poarte în mână o ceşcuţă plină cu apă şi să se plimbe de colo până colo, căci aşa era prescripţia medicală. Duminicile venea să cânte şi o muzică militară, tramvaiele cu imperiale pline de lume se succedau”, ne povesteşte Constantin Bacalbaşa. Un personaj pitoresc al acelor vremuri, un „bătrân cam ramolit şi căzut în senilitate” numit Bărbucică, a fost convins de câţiva inşi puşi pe glume că dacă-şi va înmuia barba în apele de la Văcăreşti va întineri. Rezultatul nu a fost, din păcate pentru bietul om, cel aşteptat, dimpotrivă, apele fiind feruginoase, barba sărmanului bătrânel s-a înroşit de la tratamentul de întinerire. Astfel înşelat, cetăţeanul credul s-a „bucurat” de o celebritate vremelnică, umblând ceva timp cu barba roşie.

Afla mai multe pe ringincentrulvechi.ro

Apetitul pentru senzaţional al bucureştenilor de pe la 1873 nu era probabil cu nimic mai scăzut decât cel al locuitorilor din ziua de azi.

Deosebirea constă poate în naivitatea mai accentuată a celor dintâi. Aşa se face că, în acele timpuri, un