Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ziua porților deschise în școlile romașcane

Publicat in Ziarul de Roman, marți 2 aprilie 2013 ·

Toate școlile din Roman în care se vor organiza cursuri pentru clasa pregătitoare își vor deschide miercuri porțile pentru a primi părinții și viitorii elevi.

Evenimentul este la prima ediție și face parte din campania inițiată de Ministerul Educației pentru informarea părinților care își vor înscrie copiii în acest an la clasa pregătitoare. Părinții, cu sau fără copii de mână, vor putea vizita miercuri spațiile în care vor avea loc cursurile clasei pregătitoare și vor putea afla informații legate de modalitatea de înscriere, despre programul de care vor avea parte elevii de la pregătitoare, despre baza materială a școlii chiar de la cei care vor preda la viitoarele clase pregătitoare. Înscrierile la clasa pregătitoare au început de marți, 2 aprilie. Au fost părinți care s-au grăbit să-și înscrie copilul în prima zi. “Avem emoții legate de înscriere, ne-am propus să realizăm trei clase pregătitoare. Au venit părinți chiar din prima zi, unii doar s-au interesat de modalitatea de înscriere, alții s-au înscris. Până la ora 10, a primei zile de înscriere, am avut 10 copii înscriși”, a spus directorul Școlii “Alexandru Ioan Cuza”, Claudiu Maxim.

Tel Verde pentru clasa pregătitoare

Orice informații legate de clasa pregătitoare în județul Neamț pot fi obținute la numărul de telefon 0800816233, număr apelabil gratuit. La acest număr răspund, între orele 8 – 16, reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Neamț, care cunosc cel mai bine metodologia de înscriere în clasa pregătitoare și situațiile concrete din județ. Numărul a fost apelat încă din prima zi a perioadei de înscriere de părinți. “Cei mai mulți au dorit să știe cum pot opta pentru altă școală decât cea de circumscripție, care este modalitatea de înscriere a copiilor care împlinesc vârsta de 6 ani după 1 septembrie 2013, și chiar după 31 decembrie 2013, care este pla

Articolul in Ziarul de Roman >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 5 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 4 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 5 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum o ora
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

O cometă rară, vizibilă pentru prima dată în 160.000 de ani

HotNews acum o ora
NASA a anunțat că o cometă strălucitoare ar putea să fie văzută cu ochiul liber începând de luni noapte, pentru prima dată în ultimii 160.000 de ani. Luni, cometa a ajuns în punctul ei cel mai apropiat de Soare, ceea ce determină cât de strălucitoar

Zelenski anunță că a discutat cu Macron despre trimiterea de militari străini în Ucraina

Ziare.com acum 2 ore
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski a anunțat luni, 13 ianuarie 2025, că a discutat cu omologul său francez, Emmanuel Macron, despre susţinerea Ucrainei şi despre o eventuală ”desfăşurare de continente” militare străine în Ucraina, o idee evo

Video Care băutură îți pătează mai mult dinții: cola, ceaiul, cafeaua sau vinul roșu. Rezultatele neașteptate ale experimentului

Adevarul acum 4 ore
Un dentist a făcut un experiment pentru a afla care dintre cele patru băuturi, ceaiul, cafeaua, cola și vinul roșu, pătează cel mai mult dinții. Acesta a susținut că a fost „șocat” de rezultate.

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 11 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum 4 ore
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

Ilie Bolojan, despre criticii lui Iohannis din PNL: „E foarte simplu când cineva e la final de carieră să te apuci să dai în el”

Adevarul acum 2 ore
Ilie Bolojan a afirmat că, de-a lungul anilor, Klaus Iohannis a mai avut critici în interiorul PNL, dar președintele liberalilor subliniază că aceia care l-au criticat atunci nu sunt cei care îl critică acum.

Vremea

București
acum

mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/6°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
vin.

0°/5°
Constanta
acum

mar.

0°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
vin.

0°/6°
Cluj-Napoca
acum

-5°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-3°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°