Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum să scapi de insomnie

Publicat in Ziua Veche, marți 2 aprilie 2013 ·

Potrivit cadrelor medicale de specialitate, insomnia se manifestă constant la circa 30-40 la sută din adulţi, însă poate fi combătută prin eliminarea unor activităţi curente care pot alimenta starea de nesomn.

Starea de insomnie poate fi cauzată de mai mulţi factori, amplificaţi de un stil de viaţă agitat şi de activităţi zilnice obositoare şi stresante pentru organism. Huffington Post abordează problema insomniei discutând cu o serie de medici de specialitate în acest domeniu.

Conform medicilor insomnia poate fi combătută prin simpla eliminare a anumitor obiceiuri nesănătoase.

Statul în pat nu ajută la nimic

În momentul în care nu pot dormi majoritatea celor care suferă de insomnie aleg să continue să stea în pat cu lumina stinsă, sperând că în acest fel somnul le va reveni. Medicul Nitun Verma, specialist în insomnie, susţine că această metodă nu va ajuta. Cel mai indicat lucru în această situaţie este să îţi găseşti ceva de făcut. Medicul este de părere că cititul câtorva pagini dintr-o carte este o sarcină cât se poate de bună pentru revenirea somnului.

Consumul de alcool înainte de somn, un minus sigur

Consumul de alcool înainte de culcare în speranţa ca această substanţă va ajuta la adormire este o activitate total nerecomandată de medici. Este posibil ca alcoolul să vă adoarmă pentru moment însă după trecerea efectului băuturii corpul se va trezi din nou. Cel mai bun sfat pe care medicii îl pot da legat de alcool este reducerea consumului cu câteva ore înainte de culcare.

Navigatul pe internet nu ajută

Medicul Nitun Verma susţine că navigatul pe internet în momentul în care nu reuşim să dormim nu va ajuta în niciun fel. Deoarece lumina emanata de ecranul calculatorului, a laptopului sau al tabletei este destul de puternică pe întuneric, ochii ne vor rămâne alerţi, îndepărtând starea de somn. Cel mai indicat înainte

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Meciul Ol. Lyon-FCSB: Adrian Şut – S-a văzut diferenţa de calitate pe care o au! Dar sunt mândru de colegii mei

News.ro acum 3 ore
Adrian Şut, căpitanul echipei FCSB, se gândeşte la titlul pe care formaţia sa îşi doreşte să îl câştige anul acesta, iar la anul poate vine şi o calificare în Liga Campionilor. „Am întâlnit un adversar dificil cu calitate, şi dacă faci greşeli atunc

Licitaţii publice - 14 martie 2025

Buna ziua Brasov acum 38 minute
Oraşul Ghimbav Judeţul Braşov Nr. 5060/04.03.2025 ANUNŢ privind vânzarea prin licitaţie publică a unor imobile-terenuri aparţinând domeniului privat al Oraşului Ghimbav, înscrise în CF n

Trump i-a mărturisit lui Mark Rutte că l-a susţinut pentru șefia NATO, funcție la care a candidat și Iohannis: „A mai fost o altă persoană, care nu mi-a plăcut”

HotNews acum 3 ore
Preşedintele SUA Donald Trump i-a mărturisit lui Mark Rutte, pe care l-a primit joi la Casa Albă, că l-a susţinut pentru funcţia de secretar general al NATO, menționând că „a mai fost o altă persoană, care nu mi-a plăcut”. Unicul contracandidat al l

Cristian Terheș și-a depus la BEC dosarul de candidatură. Europarlamentarului a candidat și în 2024

HotNews acum 9 ore
Europarlamentarul Cristian Terheș a depus la Biroul Electoral Central dosarul de candidatură la alegerile prezidențiale din mai, el având susținerea Partidului Național Conservator Român. Dosarul, însoțit de cele 200.000 de semnături de susținere a

Vladimir Putin este de acord cu armistițiul cu Ucraina

Ziua Constanta acum 8 ore
Vladimir Putin a declarat, joi, într-o conferinţă de presă comună cu președintele belarus Aleksandr Lukaşenko, că Rusia este de acord cu propunerea de încetare a ostilităților, dar aceasta ar trebui să ducă la o „pace durabilă”, transmit agențiile i

Dominic Fritz: Sunt ruşinat de nominalizarea lui Donald Trump pentru Premiul Nobel pentru Pace de către SNSPA/ Propunerea vrea să fie pupicul oficial al României pe condurul preşedintelui american

News.ro acum 7 ore
Vicepreşedintele USR, Dominic Fritz, care este şi primarul municipiului Timişoara, a afirmat că este ruşinat de propunerea SNSPA de a-l nominaliza pe preşedintele american, Donald Trump, pentru Premiul Nobel pentru Pace. Fritz spune că, prin această

Premierul Ciolacu, despre noile cărți de identitate și datele privind sexul persoanei: „Nu vom permite strecurarea perfidă a unor elemente woke”

HotNews acum 9 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, într-o postare pe Facebook, că viitoarele cărți electronice de identitate vor avea informații legate de sexul persoanei, nu de „gen”, șeful Guvernului spunând că nu va permisă „strecurarea perfidă a unor elemente

Trei europarlamentari români ar apărea în scandalul de corupție din Parlamentul European. Reacțiile celor vizați

Ziare.com acum 5 ore
Numele a trei europarlamentari români ar apărea în scandalul de corupţie din Parlamentul European, care vizează practicile lobby-iştilor de la Bruxelles ai grupul chinez de telecomunicaţii Huawei. Aceștia ar fi Cristian Buşoi, Daniel Buda şi Tudor C

Alertă de vreme severă imediată. Cod roșu de furtună în două județe

Ziare.com acum 11 ore
Meteorologii anunţă Cod roşu furtună joi, 13 martie, în intervalul 15.30 – 16.30, în zeci de localităţi din judeţele Arad şi Bihor. Se vor înregistra vânt puternic, grindină şi descărcări electrice. Sunt vizate: Judeţul Arad: Ineu, Şicula, Apateu, B

Românii sunt avertizați de MAE să fie atenți când ajung în Italia. Zonele în care sunt așteptate ploi abundente, furtuni puternice și inundații

Ziare.com acum 5 ore
Cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Italiană sunt informați de Ministerul Afacerilor Externe (MAE) că, în conformitate cu datele meteorologice disponibile la nivelul autorităților locale, teritor

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/21°
lun.

4°/11°
Iasi
acum

15°
vin.

14°/22°
sâm.

12°/23°
dum.

5°/11°
lun.

1°/7°
Constanta
acum

13°
vin.

12°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/18°
lun.

4°/9°
Cluj-Napoca
acum

vin.

9°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/14°
lun.

-1°/8°
Timisoara
acum

vin.

8°/19°
sâm.

12°/22°
dum.

8°/13°
lun.

-0°/8°