Dacă nu te poţi relaxa când în casă nu este „lună“ de curăţenie şi lucrurile nu sunt aşezate la locul lor, este foarte posibil ca nevoia ta de curăţenie să fi devenit o obsesie.

„Când am parcat pe alee, soţul meu mă aştepta în faţa uşii. S-a oferit zâmbind să-mi ţină servieta şi geanta. Aş fi ptutu să-l consider un gest foarte drăguţ, doar că a aşteptat să vadă cum îmi scot pantofii pentru a se asigura că-i aşez în locul «sigur» pe care l-a alocat pentru obiectele «contaminate». Nimeni nu are voie să intre în casă încălţat, pentru că altfel contaminează cu germenii din exterior zonele pe care el le consideră «sigure». El stă lângă mine să mă supravegheze pentru că se teme ca nu cumva să uit regula, caz în care ar fi nevoit să facă până târziu curăţenie, ore în şir, cel mai probabil acuzându-mă furios că eu sunt de vină pentru asta. Când am deschis uşa, am simţit pe degete o senzaţie lipicioasă. Clanţa era acoperită cu săpun lichid. Prea târziu. Făcuse curăţenie din nou“.

Aceasta este povestea spusă psihologului american Monnica Williams, de la Universitatea din Louisville, de o femeie căsătorită cu un bărbat care suferea de tulburare obsesiv-compulsivă. Cel puţin 2% din populaţie are acest tip de personalitate, iar obsesia pentru curăţenie şi igienă este doar una dintre modalităţile sale de manifestare.

Lipsa de curăţenie provoacă nelinişte

Pentru o persoană care suferă de tulburare obsesiv-compulsivă, casa nu poate fi niciodată prea curată. Când observă că pe mobilă s-a aşezat praful, nu se poate abţine să nu-l şteargă repede cu o cârpă, iar dacă reuşeşte totuşi să nu reacţioneze imediat, gândul că pe mobilă este praf îl poate determina să se trezească mai devreme dimineaţa doar pentru a face curăţenie.

O persoană care suferă de tulburare obsesiv-compulsivă se va simţi irascibilă şi neliniştită la gândul că în casă nu este curat şi neră