Naţia noastră seamănă puternic, privită din numeroase puncte de vedere, cu tot felul de chestii. De astăzi, începem prezentarea categoriilor de persoane care au ajuns, prin manevre, nepotisme, amantlâcuri, interese sau recompensări sus, cât mai sus posibil. Pentru că tot mi s-a reproşat, în ultima vreme, că sunt relativ scabros în exprimare, prezentăm publicului categoria numită LIMBRIC. Copii fiind, credem că mai toţi dintre dvs. aţi avut acest parazit în corp. El se poate „obţine” şi prin mâini sau fructe/legume nespălate, introduse în orificiul bucal. Dar discuţia noastră nu este despre limbricii pe care îi iau copiii, ci despre acei paraziţi din societate. Da, trăim într-o lume dominată de mulţi, ai dracu’ de mulţi limbrici. Vierme cu limba ascuţită, limbricul uman are orificiul bucal cu minimum trei perechi de buze – ca omologul său din mediul animalier –, care par a se folosi atunci când se aplică diverse clisme linguşitoare şefului, şefuţului sau, mai simplu, „-uţului” fără număr. Evident, strict pentru momentul când ajunge pe funcţie, limbricul uman prezintă şi un orificiu anal, ce trebuie utilizat de parazitul imediat inferior ca funcţie ori statut. Dacă veţi căuta în istoria mai mult sau mai puţin recentă a societăţii româneşti, veţi observa că limbricul uman şi-a făcut simţită prezenţa cam de când cu epoca fanariotă. Altoirea grecească a comportamentului românesc a fost mai mult decât suficientă pentru a strica buna funcţionare a societăţii.
Revenind la paraziţii noştri, constatăm că limbricul românesc se dezvoltă armonios în fundul naţiei. Când mai mănâncă în fund pe câte un şmecher cu moacă de retard (numit fantomatic pe vreo funcţie), luaţi aminte că mai apare un limbric. Că aşa se înmulţesc limbricii, oarecum în familie, în grup sau în clan. Domeniul de activitate al acestui parazit periculos este amplu. Găsiţi limbrici cu feţe umane pe toate