Se împlinesc 163 de ani de la înfiinţarea Zilei Jandarmeriei Române. Cu această ocazie, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad, se oficiază pe parcursul mai multor zile, o serie de evenimente dedicate aniversării acestei zile.
Săptămâna trecută, s-au organizat diferite competiţii sportive la care au participat jandarmii arădeni. Aceştia au concurat la tenis de masă şi de câmp, fotbal, cros şi şah. În aceeaşi perioadă, a avut loc şi competiţia „Cupa Presei la Tir”, la care au fost invitaţi să participe reprezentanţi mass-media.
Astăzi de 2 aprilie, începând cu ora 11,00, pe platoul din faţa Palatului Administrativ, va fi organizat un punct de informare pentru cetăţenii arădeni, unde vor putea afla detalii despre o parte din tehnica şi echipamentele aflate în dotarea subunităţilor de jandarmi. „Miercuri, 3 aprilie, la sediul inspectoratului, se va desfăşura un ceremonial militar şi religios, manifestări la care sunt invitaţi să participe oficialităţi şi reprezentanţi ai instituţiilor cu care Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Arad cooperează şi colaborează”, a declarat Maior Emilia Fânaţă, Ofiţer Informare, relaţii publice şi cu publicul, al Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Arad.
În data de 4 aprilie, începând cu ora 11,00, se va organiza evenimentul „Ziua Porţilor Deschise”, care va avea loc la sediul inspectoratului din localitatea Vladimirescu. (C.G.)
Se împlinesc 163 de ani de la înfiinţarea Zilei Jandarmeriei Române. Cu această ocazie, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad, se oficiază pe parcursul mai multor zile, o serie de evenimente dedicate aniversării acestei zile.
Săptămâna trecută, s-au organizat diferite competiţii sportive la care au participat jandarmii arădeni. Aceştia au concurat la tenis de masă şi de câmp, fotbal, cros şi şah. În aceeaşi perioadă, a avut loc şi competiţia „Cupa Pr