Ansamblul General al Organizaţiei Naţiunilor Unite au adoptat marţi, cu o majoritate covârşitoare primul tratat global privind comerţul cu arme, prin care se încearcă să se reglementeze piaţa armamentelor convenţionale, cu o valoare anuală de 70 de miliarde de dolari, informează Reuters. Tratatul semnat marţi încunenează negocierile derulate în ultimii zece ani.
Dintre cele 193 de state membru ONU, 154 de ţări au votat „pentru”, 3 „împotrivă” (Siria, Coreea de Nord şi Iran) şi 23 s-au abţinut, printre care China şi Rusia, ambele ţări aflându-se în Top 5 state exportatoare de arme.
Săptămâna trecută, Iran, Siria şi Coreea de Nord au blocat adoptarea unui tratat internaţional, după două săptămâni de negocieri. Cele trei ţări au blocat votul, fiindcă cred că noua legislaţie nu poate opri livrarea armelor către grupările de rebeli.
De asemenea, tratatul vizează interzicerea comerţului cu arme ilegale, astfel încât acestea să nu ajungă în mâinile teroriştilor, ale rebelilor şi ale membrilor organizaţiilor de crimă organizată.
Tratatul nu va controla folosirea pe plan naţional a armelor, însă impune statelor care au votat documentul să creeze autorităţi naţionale de reglementare pentru controlul transferurilor de arme, scrie Associated Press.
Ambasadorul australian Peter Woolcoot, care a condus negocierile, a spus că tratatul „va face diferenţă, reducând suferinţa umană şi salvând vieţi”. „Le datorăm asta acelos milioane de oameni ale căror vieţi sunt umbrite de comerţul iresponsabil şi ilicit cu arme”.