Femeile de afaceri Carmen Alioani şi Elena Aida Prisacă, reţinute ieri pentru evaziune fiscală şi spălare de bani vor fi prezentate, astăzi, Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj cu propunere de arestare preventivă.
Carmen Alioani, de 41 ani, din Târgu Jiu, în calitate de reprezentant al unei societăţi comerciale, în perioada august – octombrie 2010, a înregistrat în evidenţele contabile ale societăţii un număr de 5 facturi fiscale în valoare totală de peste 600.000 lei, emise de o altă firmă, facturi ce nu atestă operaţiuni reale şi prin emiterea cărora s-a cauzat un prejudiciu către bugetul consolidat al statului în cuantum de peste 117.000 lei – T.V.A. şi aproape 15.000 – impozit pe profit.
Anchetatorii au mai descoperit că afacerista Carmen Alioani rula banii prin şi prin firma Lucreţiei Pârvulescu, soţia lui Telu Pârvulescu, director în Transelectrica. Prin rulajul sumelor de bani, care provin din săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală sau alte fapte de natură penală, s-a urmărit acordarea unei tente legale provenienţei ilicite a acestora, motiv pentru care, femeia de afaceri Carmen Alioani este acuzată şi pentru ,,spălare de bani”. Totodată, a fost dispusă şi reţinerea altei afaceriste, Elena Aida Prisacă de 49 ani, din Târgu-Jiu, fosta soţie a ofiţerului Vasile Purece, care a mai fost arestată în urmă cu doi ani în dosarul „motorina”. Acum, în calitate de administrator al unei societăţi a înregistrat în evidenţele contabile de 34 facturi fiscale, emise de o altă firmă, facturi ce nu atestă operaţiuni reale şi prin emiterea cărora s-a cauzat un prejudiciu în valoare de peste 420.000 lei – T.V.A. şi 317.000 lei – impozit pe profit. Carmen Alioani şi Elena Aida Prisacă au fost reţinute şi vor fi prezentate, astăzi, Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj cu propunere de arestare preventivă.
Femeile de afaceri Carmen Alioani şi Elena Aid