Procurorul Mihaela Agheniţei îi dădea lui Mihail Boldea informaţii confidenţiale din dosarele pe care le instrumenta la DNA Galaţi şi primea de la acesta "instrucţiuni şi sfaturi" privind modul de acţiune în anchete, fostul deputat indicându-i frecvent numele unor persoane pe care să le cerceteze.
Procuroarea Mihaela Agheniţei, de la Parchetul Tribunalului Brăila, care a fost detaşată temporar la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) Galaţi şi a trimis în judecată două persoane pentru trafic de influenţă, într-un dosar în care fostul deputat Mihail Boldea a fost martor denunţător, este urmărită penal pentru favorizarea infractorului. Începerea urmăririi penale a fost dispusă în 22 martie de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) - Serviciul Teritorial Galaţi.
Surse judiciare au declarat marţi pentru MEDIAFAX că procuroarea Mihaela Agheniţei primea "în mod partinic şi neverificat" informaţii de la Mihail Boldea, "care încerca să-şi asigure un regim juridic favorabil în dosarul de crimă organizată".
Potrivit informaţiilor din dosarul în care Mihaela Agheniţei este cercetată pentru favorizarea infractorului, citate de sursele judiciare, procuroarea, "urmare a relaţiei sentimentale", i-a dat lui Boldea informaţii din dosarele pe care le instrumenta la DNA Galaţi, "primind de la acesta instrucţiuni şi sfaturi cu privire la modul de acţiune şi conduita pe care trebuia să le adopte în cursul cercetărilor".
De asemenea, Boldea îi indica frecvent procuroarei Agheniţei numele unor persoane pe care trebuie să le cerceteze ca urmare a denunţurilor formulate de acesta, în scopul obţinerii unor adrese din partea Direcţiei Naţionale Anticorupţie Galaţi către instanţele de judecată din care să rezulte că fostul deputat ar beneficia de dispoziţiile legale referitoare la reducerea limitelor de pedeapsă atâ