Doi bărbați de 19 și 31 de ani din Bacău sunt cercetați în stare de arest preventiv pentru tentativă la furt calificat. Polițiștii i-au găsit ascunși după unul din paturile din locuința în care au intrat, prin efracție, pentru a sustrage bunuri.
Polițiștii au fost sesizați la data de 01.04.2013, în jurul orei 03.00 de către un cetățean, despre faptul că două persoane au spart geamul de la baie al unui apartament situat intr-un bloc de pe strada 22 Decembrie, din municipiul Bacău.
O patrulă de siguranță publică din cadrul Secției 2 Poliție Bacău a intervenit imediat și a stabilit că aspectele sesizate se confirmă și că în interiorul apartamentului respectiv se află persoane suspecte. La fața locului au fost dirijate alte două echipaje de poliție și din primele verificări efectuate a rezultat că proprietarul apartamentului este plecat în străinătate, fapt pentru care s-a luat măsura identificării persoanei care avea în îngrijirie apartamentul respectiv.
În momentul pătrunderii în interiorul locuinței polițiștii i-au depistat, în flagrant, pe H. Marius, de 31 de ani și pe C. Ciprian, de 19 ani, ambii din comuna Nicolae Bălcescu, care se ascundeau după patul din sufrageria apartamentului și care pătrunseseră prin efracție în locuință pentru a sustrage bunuri.
Cercetările au fost preluate de către polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Bacău, care au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la furt calificat.
Cei doi suspecți au fost prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău și ulterior Judecătoriei Bacău, care a emis pe numele lor mandate de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 de zile,
Cercetările continuă în vederea stabilirii întregii activități infracționale a suspecților.
Doi bărbați de 19 și 31 de ani din Bacău sunt cercetați în s