Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Transport agabaritic cu peripeţii, pe drumurile din judeţ

Publicat in Adevarul, marți 2 aprilie 2013 ·

Trafic îngreunat, aseară, pe mai multe drumuri din judeţul Buzău. Un transport agabaritic, compus din două trailere de 30 de metri lungime şi 7 înălţime, a ajuns azi-noapte în Râmnicu Sărat, după ce a plecat la primele ore ale dimineţii din portul Brăila. Convoiul transportă două rezervoare imense pentru o fabrică de bere din Miercurea Ciuc şi urmează să ajungă la destinaţie în cursul zilei de joi.

Transportul de dimensiuni impresionante a plecat luni dimineaţă din Brăila şi a ajuns la intrarea în Râmnicu Sărat după 14 ore de mers. Convoiul a circulat cu viteza maximă de 10 km/h, iar drumul nu a fost lipsit de peripeţii.

Cel mai dificil obstacol s-a dovedit a fi o trecere la nivel de cale ferată. Aici, înălţimea rezervoarelor o depăşea cu mult pe cea a liniei de înaltă tensiune. A fost nevoie ca firele să fie înălţate cu trei metri pentru ca trailerele să treacă în siguranţă.

Piesele care au peste şapte metri în diametru au blocat circulaţia pe ambele sensuri de mers. Transportul a fost însoţit în permanenţă de echipaje ale poliţiei şi de la companii de electricitate şi cablu. În câteva sate, a fost necesară desfacerea cablurilor de pe stâlpi şi debranşarea gospodăriilor de la reţeaua de curent, pentru a face loc convoiului.

După câteva ore de odihnă, în această dimineaţă convoiul s-a pus iar în mişcare, urmând să ca până la destinaţie să mai tranziteze oraşele Focşani, Adjud, Târgu Secuiesc şi Sfântu Gheorghe. Cele două rezervoare au fost fabricate în Olanda şi vor ajunge joi la o fabrică de bere din Miercurea Ciuc.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Nicușor Dan, în aplauzele liberalilor, la ieșirea de la Congresul PNL. Ce a declarat președintele

HotNews acum 2 ore
După discursul în care a lăudat PNL-ul care „a mers în direcția corectă” când România a trecut printr-un moment dificil în urmă cu două luni, președintele Nicușor Dan a fost aplaudat la ieșirea din sala unde se desfășoară congresul. Nicușor Dan, car

Cum explică PSD absența de la congresul PNL, unde fiecare partid din coaliție e reprezentat / „Menținem o separare clară”

HotNews acum 2 ore
Reprezentați de la toate partidele din coaliție, inclusiv minorități, sunt prezenți la congresul PNL, cu excepția PSD, care, în ultima săptămână, a criticat măsurile fiscale anunțate de Ilie Bolojan. Partidul social democrat a transmis, pe grupul de

Paul Stănescu cere protejarea pensionarilor: „Trebuie să discutăm cine și cât duce povara reducerii deficitului”

Adevarul acum o ora
Secretarul General al PSD, Paul Stănescu, a reacționat după ce premierul Ilie Bolojan a prezentat al doilea pachet de măsuri pentru reducerea deficitului bugetar, spunând că trebuie stabilit în Coaliție cine și cât trebuie să ducă din povara austeri

Tragedie la 2 Mai. Un bărbat a murit după ce a căzut de pe placa de surfing în mare

Adevarul acum 20 minute
Un bărbat de 55 de ani a murit înecat, sâmbătă, 12 iulie, după ce a căzut de pe placa pentru surfing în apa Mării Negre, în localitatea 2 Mai.

Avertizare meteo: Cod galben de caniculă în București și 6 județe. Temperaturi de 36°C duminică

Mediafax acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis, sâmbătă, alerta Cod galben de caniculă pentru duminică, între orele 12 – 21. Temperaturile vor ajunge la 35-36°C, iar indicele temperatură-umezeală se va apropia de pragul critic de 80 de unități. Zone

Csoma Botond la Congresul PNL: Expresia „lasă că merge și așa” nu-și mai are locul

Mediafax acum o ora
Csoma Botond, reprezentantul UDMR, a transmis la Congresul Partidului Național Liberal că vechile atitudini nu mai funcționează. Reprezentantul UDMR a recunoscut că relația cu PNL este complexă, cu momente bune, dar și tensionate, variind de la cola

Dacian Cioloș, despre momentul în care a fost refuzat de taximetrist la aeroportul Otopeni: „Situație absurdă”

HotNews acum 6 ore
Fostul premier Dacian Cioloș a reacționat public după ce presa a scris că a fost refuzat de un taximetrist la Aeroportul Henri Coandă, precizând că nu a depus nicio plângere împotriva șoferului și că, din punctul său de vedere, acesta nu este vinova

Adriana, o mamă a doi copii mici a fost găsită MOARTĂ într-un apartament din Hunedoara. Soțul tinerei a fost arestat

Gandul acum 3 ore
O crimă înfiorătoare a avut loc într-un apartament din municipiul Hunedoara. Mama unui copil de numai un an și a unei alte fetițe a fost ucisă în bătaie chiar de soțul ei. Individul a fost reținut pentru 24 de ore, apoi arestat preventiv pentru omor

Vine din nou canicula. Cod galben în şase judeţe şi în București. Valul de căldură se va extinde şi intensifica

HotNews acum 2 ore
ANM a emis o atenționare cod galben de caniculă care vizează, duminică, șase județe și Capitala. Meteorologii spun că de săptămâna viitoare căldura extremă va fi resimțită în mai multe zone din țară. Duminică, în intervalul orar 12 – 21, în judeţele

Negrescu propune al patrulea pachet de măsuri: simplificare și fonduri europene

Mediafax acum o ora
România are nevoie de un stat puternic, dar eficient și modernizat. Menirea unui stat puternic este să asigure servicii de calitate pentru populație, de la protecție până la educație și sănătate, iar în același timp să corecteze discrepanțele între

Vremea

București
acum

28°
sâm.

17°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

26°
sâm.

15°/30°
dum.

15°/31°
lun.

18°/35°
mar.

20°/33°
Constanta
acum

30°
sâm.

18°/30°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/29°
lun.

18°/32°
mar.

19°/32°
Timisoara
acum

26°
sâm.

15°/29°
dum.

17°/35°
lun.

22°/37°
mar.

21°/36°