Plumbul este absorbit mai uşor de organismul copiilor decât de cel al adulţilor, avertizează specialiştii. Unele surse sunt aproape inevitabile, dar, cu toate acestea, putem reduce expunerea.
Odată ajuns în sânge, plumbul este eliminat din organism în aproximativ 30 de zile, iar dacă s-a acumulat în oase, el se elimină în 10-30 de ani, subliniază specialiştii din cadrul European Food Safety Authority (EFSA – Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară).
Expunerea oamenilor la plumb se face mai ales prin fumat şi prin alimentaţie, dar şi în apă şi în aer se regăsesc cantităţi reduse. Totuşi, în ultimii zece ani, concentraţia de plumb din mediu a scăzut în majoritatea ţărilor europene, datorită excluderii plumbului din carburanţi şi din anumite vopseluri.
De exemplu, un studiu realizat în Danemarca a arătat că în intervalul 1993-1997 a scăzut concentraţia generală de plumb, în timp ce nivelurile de cadmiu, nichel, mercur şi de seleniu s-au menţinut constante sau reducerea lor a fost insesizabilă.
Potrivit unui studiu realizat de oamenii de ştiinţă de la Institutul Naţional de Sănătate din Serbia, ţigările sunt unele dintre cele mai importante surse de plumb şi sunt şi cele mai uşor de evitat.
Iar cerealele, legumele şi apa de la robinet sunt cele mai semnificative surse alimentare de plumb în toată Europa, potrivit EFSA. Dar nivelurile din diferite alimente diferă de la o ţară la alta.
În Polonia, de exemplu, principalele surse de plumb din alimentaţie sunt legumele, cerealele şi carnea şi produsele din carne. În Finlanda, cele mai mari riscuri în acest sens sunt date de produsele lactate şi de sucuri sau de băuturi alcoolice. În Grecia şi în Spania, cel mai mult plumb provine din legume şi din fructe.
Cea mai răspândită formă de plumb din mediu este cea anorganică. Organizaţia Mondială