Premierul Ponta a ieşit de la şedinţa cu Secţia de procurori a CSM negru de supărare. Lucrurile nu decurseseră nici pe departe cum îşi imaginase: Mă duc, le spun care-s propunerile mele pentru funcţiile de procuror general şi de şef al DNA, strecor şi ideea că sunt în consonanţă cu preferinţele preşedintelui Băsescu. CSM va fi, desigur de acord, avizul consultativ va fi favorabil, dau fuga la Cotroceni şi, până seara, decretele de numire sunt şi semnate. Codruţei Kovesi nu-i rămâne decât să se suie în avion şi să vină să-şi preia funcţia. Se părea, după cum decurseseră lucrurile în ultimele zile, că aşa se va şi întâmpla. Nu ştiu dacă răsturnarea de situaţie a fost determinată de o răzgândire de ultim moment a lui Ponta, trezit la realitate de reacţia publică vehementă faţă de posibila ungere a lui Kovesi, sau dacă la CSM a avut loc pe nepusă masă un puseu antibăsist, un zvâcnet de demnitate, de independenţă a procurorilor de acolo faţă de cel care-i manipula din vârful Dealului când şi cum voia. Ne vom da seama în zilele următoare.
Cert este că s-a ajuns la o soluţie pe care Ponta ar fi trebuit să o pună în operă de la bun început: stoparea tevaturii in statu quo ante bellum, numirea unui ministru titular la Justiţie, clarificarea procedurilor de selecţie a şefilor parchetelor respective şi abia apoi acceptarea unor candidaturi. Ce s-a contabilizat pentru societatea românească din acest scandal absurd şi de proporţii? În primul rând, o nouă înfrângere severă (cel puţin deocamdată) a lui Băsescu, căruia nu i-a ieşit bătând din palme pasenţa de a-şi numi omul la DNA, punându-se astfel la adăpost şi pe sine şi pe apropiaţii lui, demnitari sau afacerişti, vizaţi de un vraf de dosare privind jefuirea ţării, care zac acolo neinstrumentate. Dar nu a scăpat nemototolit nici Victor Ponta, căruia îmtâmplarea trebuie să-i servească drept un avertisment, un memento m