*Mihai Șerban (fost Vulpe Mihai), în vârstă de 55 de ani, din localitatea Rândunica (Mihail Kogălniceanu) este căutat de către Procuratura Wiener Neustadt – Austria din data de 11 martie, când pe numele lui a fost emis mandat de arestare
În acest week-end, acesta a fost prins de polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului Acțiuni Speciale și ai Postului de Poliție Mihail Kogălniceanu.
Bărbatul era căutat pentru comiterea unui număr de șapte infracțiuni de furt calificat și tâlhărie, prejudiciul cauzat fiind de aproximativ 28.000 euro.
„Cel în cauză a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, dispunându-se măsura reținerii pentru 24 ore, apoi Curții de Apel Constanța care a luat măsura arestării preventive. Mihai a fost încarcerat în Arestul Inspectoratului Județean de Poliție Constanța, urmând a fi preluat de autoritățile austriece“, a declarat Daniela Condrea, purtător de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Tulcea.
*Mihai Șerban (fost Vulpe Mihai), în vârstă de 55 de ani, din localitatea Rândunica (Mihail Kogălniceanu) este căutat de către Procuratura Wiener Neustadt – Austria din data de 11 martie, când pe numele lui a fost emis mandat de arestare
În acest week-end, acesta a fost prins de polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului Acțiuni Speciale și ai Postului de Poliție Mihail Kogălniceanu.
Bărbatul era căutat pentru comiterea unui număr de șapte infracțiuni de furt calificat și tâlhărie, prejudiciul cauzat fiind de aproximativ 28.000 euro.
„Cel în cauză a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, dispunându-se măsura reținerii pentru 24 ore, apoi Curții de Apel Constanța care a luat măsura arestării preventive. Mihai a fost încarcerat în Arestul Inspectoratului Județean de Poliție Constanța, urmând a fi prelu