Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Crucea Roşie vrea să facă „Cuptor de pâine la Burcioaia”

Publicat in Monitorul de Vrancea, miercuri 3 aprilie 2013 ·

Filiala de Cruce Roşie Vrancea intră în cea de-a doua fază a selecţiei în cadrul competiţiei de afaceri sociale din cadrul programului „Fabricat în Ţara lui Andrei”. Instituţia vrânceană de caritate se numără printre cei 20 de finalişti ai acestui concurs, dintr-un total de 512 aplicanţi. Afacerea propusă de Filiala vrânceană, „Cuptor de pâine la Burcioaia” are ca scop dezvoltarea şi crearea de locuri de muncă în zona Burcioaia, cunoscută ca şi cartier al Adjudului. „Am fost extrem de bucuroşi că am fost selectaţi ca şi finalişti, însă acum urmează a doua etapă a selecţiei, în cadrul unor work-shopuri, ce se vor desfăşura începând cu 4 aprilie, la Bucureşti. Acestea vor fi susţinute de specialişti ai Fundaţiei NESsT”, a declarat Rodica Davidean, directorul Filialei de Cruce Roşie Vrancea. Ea a precizat că zona Burcioaia face parte din zona-ţintă de dezvoltare pentru Crucea Roşie, dezvoltarea şi furnizarea de servicii sociale în zona de nord a judeţului Vrancea fiind o preocupare şi o prioritate în strategia de lucru a instituţiei de caritate.

Potrivit celor spuse de iniţiatorii acestei afaceri sociale, cei 519 locuitori ai cartierului Burcioaia se încadrează în categoria persoanelor defavorizate, ţinând cont de media de vârstă, de ocupaţiile lor, de infrastructura de transport, de poziţia geografică (izolaţi de oraşul Adjud, căruia îi este arondată zona) şi lipsa accesului facil la utilităţi şi instituţii. „Afacerea socială „Cuptorul de pâine Burcioaia” are perspective de dezvoltare pe termen lung, cu impact social major pentru locuitori, în condiţiile în care în acest moment nu există un alt producător la nivel local de produse de panificaţie, cu potenţial de a deveni un model de bună practică ce poate fi replicat şi în alte zone izolate din judeţ şi din ţară. Veniturile realizate vor fi reinvestite pentru dezvoltarea liniei de panificaţie cu sortimente noi

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur cu magnitudinea 3,5, luni seara, în judeţul Buzău

Mediafax acum 49 minute
Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, seismul a avut loc la ora 19.08 în judeţul Buzău. Acesta a avut magnitudinea 3,5 şi s-a produs la adâncimea de 140 de kilometri. Cutremurul s-a produs în apropierea ora

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 6 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

Sfârșit cumplit pentru o femeie de 77 de ani. A fost găsită moartă într-o fântână abandonată

Ziare.com acum o ora
O femeie în vârstă de 77 de ani, din judeţul Dolj, a fost găsită moartă luni, 13 ianuarie, într-o fântână abandonată. Ea fusese dată dispărută cu câteva ore înainte de a fi descoperită. Poliţiştii au fost anunţaţi de un bărbat din Băileşti, că mama

IPJ Timiş: O nouă metodă de fraudă pe WhatsApp, numită ”Schema 1800”/ Utilizatorului i se solicită un cod, iar ulterior solicitantul preia controlul contului de WhatsApp al victimei

News.ro acum 2 ore
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Timiş atrage atenţia că pe Whatsapp a apărut o nouă metodă de înşelătorie prin care anumite persoane solicită utilizatorului un cod, iar odată transmis acest cod, solicitantul preia controlul contului de Whatsapp al

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 9 minute
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Trei membri ai mafiei napolitane Camorra ”extrem de periculoşi”, un cap al unui clan familial fiul şi ginerele acestuia, arestaţi în sudul Spaniei, la Marbella

News.ro acum 52 minute
Poliţia spaniolă anunţă luni arestarea la Marbella a trei membri ai mafiei napolitane, Camorra, consideraţi ”extrem de periculoşi” - un cap al unui clan familial al mafiei, fiul şi ginerele acestuia -, căutaţi de către justiţia italiană cu privire l

Dan Şucu va fi preşedinte al clubului Genoa. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi Răzvan Raţ

News.ro acum 3 ore
Genoa CFC anunţă că, luni, s-a reunit Consiliul de Administraţie şi a deliberat numirea lui Dan Sucu în funcţia de preşedinte al clubului. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi fostul internaţional Răzvan Raţ. „Este o onoare să fiu preşedi

MAE Atenționare de călătorie în Norvegia! Posibile alunecări de teren, avalanșe și inundații

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Regatul Norvegiei asupra faptului că Serviciul Național de Meteorologie norvegian a emis o serie de atenționări meteorolog

REZUMAT VIDEO Novak Djokovic, în turul 2 la Australian Open după ce a pierdut primul set: „O experiență puțin ciudată”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Novak Djokovic (37 de ani, 7 ATP) s-a calificat în turul 2 la Australian Open, după ce l-a învins pe Nishesh Basavareddy (19 ani, 107 ATP), scor 4-6, 6-3, 6-4, 6-2. Partida a durat două ore și 57 de minute, iar sârbul a pierdut primul set. De altfel

Grindeanu susţine că peste 70 de milioane de tone de mărfuri din Ucraina au tranzitat România

Mediafax acum 2 ore
Sorin Grindeanu a discutat luni la Chişinău, în cadrul celei de-a 11-a Reuniunii la nivel înalt în format Quint, despre măsurile luate după începerea conflictului din Ucraina. Ministrul Transporturilor a prezentat măsurile luate de România încă de l

Vremea

București
acum

lun.

0°/5°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

-1°
lun.

-1°/1°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
Constanta
acum

lun.

0°/5°
mar.

1°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
Cluj-Napoca
acum

-1°
lun.

-2°/0°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
Timisoara
acum

-1°
lun.

-1°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°