A fost Ion Iliescu, în 1971, un ,,disident“ al politicii lui Ceauşescu? Au existat în biografia sa fronde care să-i determine ,,marginalizarea“? Arhivele conturează portretul unui activist nemilos în ,,marginalizarea“ altora pentru menţinerea spiritului combativ în rândul tineretului.
La începutul anilor 70, „marginalizarea“ lui Ion Iliescu n-a fost o situaţie excepţională, ci o practică uzuală a leadership-ului lui Ceauşescu. „Zâmbăreţul“ activist care ,,lumina“ şedinţele Secretariatului cu permanent optimist şi bună dispoziţie, „copilul teribil“ al conclavului decizional cu alură de „băiat bun“ al oricărui timp, după cum l-a descris Dumitru Popescu (Cronos autodevorându-se… Aburul halocinogen al cernelii, Memorii, vol. 1, Bucureşti, Curtea Veche Publishing, 2005), nu-i oferea Tovarăşului certitudinea fermităţii, intransigenţei şi avântului revoluţionar ce dorea să-l imprime vieţii românilor.
Colindul din Crăciunul anului 1968
În biografia secretarului cu Propaganda nu sunt momente de „şovăire“ la linia partidului.
Dovadă în acest sens poate fi şedinţa conducerii organizaţiei de tineret convocată de liderul UTC, Ion Iliescu a doua zi după Crăciunul anului 1968. Evenimentul, determinat de emulaţia liberalizării, merită povestit.
În Ajunul Crăciunului, studenţii colindaseră Capitala. Lucrurile s-au petrecut astfel după relatarea Anei Şincai, capul „golăniei studenţeşti“, cum numise atunci faptele şeful UTC: „Fetele din cămin derulau suluri de hârtie de la ferestre, iar băieţii de la Po¬litehnica, câteva zeci, veniţi din Gro¬ză¬veşti, dădeau foc la hârtie de jos. Era o atmosferă plăcută. De acolo, spre mie¬zul nopţii, am plecat mai mulţi să colin¬dăm şi la alte cămine. Pe parcurs s-a alăturat un grup masiv de studenţi veniti din Grozăveşti. Prima destinaţie a fost căminul din Piaţa Kogălniceanu, unde am dansat Hora Unirii şi am apri
