* Ultima clasată, Gloria Agighiol, a plecat cu plasa plină, după confruntarea cu favorita la promovarea în Liga a III-a
Era uşor de anticipat că meciul de la Lăstuni dintre Izbânda M. Kogălniceanu şi Gloria Agighiol, un duel disproporţionat între echipa care vrea în al treilea eşalon şi respectiv singura echipă cu zero puncte în clasament, se va termina rău pentru oaspeţi. La pauză a fost 8-0 şi Izbânda părea că e în grafic pentru a stabili scorul campionatului (21-0 pentru Unirea Casimcea în meciul cu Tractorul Horia), însă după pauză meciul, culmea, s-a echilibrat serios iar scorul reprizei secunde a fost doar 3-2 pentru Izbânda. Cu un confortabil 11-2 gazdele şi-au mai „lucrat” puţin şi golaverajul, aşa, de palmares. Unirea Casimcea, liderul la zi al Ligii a IV-a, a câştigat fără drept de apel meciul cu vicecampioana ediţiei treucte, Săgeata Stejaru, scor 4-0, iar în meciul de la Sarichioi, dintre Pescăruşul şi Luceafărul Slava Cercheză, scorul a fost 3-2 pentru gazde. Tot 3-2 dar pentru oaspeţi a fost şi scorul meciului de la Măcin dintre Arrubium şi Troesmis Turcoaia, însă gazdele au contestat identitatea unui jucător de la oaspeţi care a şi refuzat confruntarea. Tot cu contestaţie asupra identităţii unor jucători a fost şi meciul de la Horia dintre Tractorul şi Sarica Niculiţel, încheiat pe teren cu scorul de 1-1. Egal, dar fără goluri (0-0), s-a terminat şi meciul de la Cerna dintre Triumf şi Viitorul Frecăţei, în timp ce la Babadag, gazdele de la Granitul au reuşit egalarea (2-2) în meciul cu Hamangia Baia, după ce au fost conduşi la pauză cu 2-0. Pe larg despre meciurile etapei şi clasamentul, mâine.
* Ultima clasată, Gloria Agighiol, a plecat cu plasa plină, după confruntarea cu favorita la promovarea în Liga a III-a
Era uşor de anticipat că meciul de la Lăstuni dintre Izbânda M. Kogălniceanu şi Gloria Agighiol, un duel disproporţionat î