Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Ţarul confidenţialităţii“ de la Google a demisionat

Publicat in Adevarul, marți 2 aprilie 2013 ·

Directorul Google însărcinat cu problemele legate de confidenţialitatea datelor a demisionat. Alma Whitten a fost numită în funcţie în 2010, potrivit Forbes.

Whitten, un inginer experiment al companiei cu experienţă în domeniul securităţii cibernetice, a anunţat că va părăsi postul. În locul ei urmează să fie pus Lawrence You, actual director de inginerie în cadrul Google.

Munca Almei Whitten, supranumită „ţarul confidenţialităţii“, nu a fost una uşoară. Ea a fost prima persoană care a ocupat postul de „director al problemelor legate de confidenţialitate“, înfiinţat într-o perioadă în care compania era împlicată într-o mulţime de scandaluri privind încălcarea dreptului la intimitate.

Whitten şi-a făcut treaba din biroul din Londra însă You va opera din California. „Cu siguranţă mai aproape de laboratorul Google X, de unde provin noile tehnologii precum Glass şi maşinile care se conduc singure şi de unde se nasc noi problleme legate de confidenţialitatea datelor“, scrie Kashimir Hill, jurnalistă Forbes.

Ţinând cont de cantitatea de informaţii personale pe care Google o deţine de la utilizatorii serviciilor companii, persoana care va ocupa funcţia va avea multe bătăi de cap. Lawrence You este unul dintre membrii fondatori ai programului privind confidenţialitatea datelor şi se află de opt ani în cadrul companiei.

„În timpul celor 10 ani petrecuţi la Google, Alma a adus nenumărate îmbunătăţiri produselor noastre şi a ajutat la protejarea utilizatorilor noştri. Echipele însărcinate cu securitatea şi confidenţialitatea datelor, precum şi restul oamenilor de la Google, vor continua să lucreze din greu pentru a asigura că informaţiile utilizatorilor noştri sunt în siguranţă“, a declarat un purtător de cuvânt al Google pentru CNet.

Scandalurile legate de confidenţialitate

După cum spuneam mai devreme, Whitten şi-a primit funcţ

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ursula von der Leyen „România și Bulgaria aparțin pe deplin spațiului Schengen“

Ziua Constanta acum 2 ore
Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen a postat pe pagina sa de pe Rețeaua X un mesaj în limba română prin care punctează faptul că România și Bulgaria aparțin pe deplin spațiului Schengen. „Eliminarea controalelor la frontierele teres

Elena Lasconi: Sunt sigură că voi intra în turul 2 şi că voi câştiga preşedinţia. Nu pentru că sunt arogantă, ci pentru că eu mă încred în români

News.ro acum o ora
Preşedinta USR, Elena Lasconi, candidată la alegerile prezidenţiale, a declarat vineri că este sigură că va intra în turul 2 şi că va câştiga preşedinţia, nu pentru că este arogantă, ci pentru că se încrede în români şi pentru că, într-adevăr, este

Alegeri prezidenţiale 2024 - Votul în străinătate - 20.000 de persoane au votat până acum

News.ro acum 43 minute
Votul în străinătate la alegerile prezidenţiale a început vineri, 20.000 de cetăţeni români votând până acum Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 20.000 de perrsoane au votat la secţiile de votare din străinătate. În 2019, 675.348 de alegători din s

Avertizare din partea ANAF! Mai multe mesaje false, transmise în numele instituției

Ziua Constanta acum 3 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de email stefania.neagu@anaf.re. „Aceste mesaje NU sunt emise de ANAF și urmăresc să ind

S-a redeschis traficul pe A1, între Sibiu şi Boiţa, dar viteza e limitată la 60 km/h

Libertatea acum o ora
Circulația pe autostrada A1, între Sibiu şi Boiţa, a fost redeschisă, după ce a fost oprită din cauza viscolului. Între nodurile rutiere Șelimbăr și Boița a fost instituită o limită de viteză de 60 km/h, a anunţat Compania Naţională de Administrare

Beijingul anunță că românii vor putea călători fără viză în China

Libertatea acum o ora
Românii vor putea călători fără viză în China, începând cu 30 noiembrie 2024 și până la 31 decembrie 2025, după ce acest stat îşi va extinde regimul fără viză pentru a include România, Bulgaria, Croaţia, Muntenegru, Japonia şi alte ţări, a anunțat,

A murit arhitectul cultului personalității al lui Nicolae Ceaușescu. De ce era Dumitru Popescu era supranumit „Dumnezeu”

Ziare.com acum 2 ore
Dumitru Popescu, unul din ultimii membri ai echipei lui Nicolae Ceaușescu, a murit la vârsta de 96 de ani. El a lăsat în urmă o carieră politică plină de controverse, având un profund impact asupra istoriei politice din țara noastră. Popescu, care e

Cum a reușit un bărbat să „cumpere” un televizor cu doar 4 lei. Ulterior, a fost acuzat de furt

Ziare.com acum 38 minute
Un bărbat din Alba Iulia este cercetat pentru furt după ce a scanat la casa de marcat eticheta unui produs în valoare de patru lei, în loc de eticheta televizorului, în valoare de 407,99 lei. Polițiștii au fost sesizați de un angajat al magazinului.

G4Media.ro publică un nou document de zbor din care rezultă că liderul PSD, Marcel Ciolacu, a zburat în data de 3 mai 2022 cu destinaţia Madrid într-un jet privat închiriat de Nordis

News.ro acum 2 ore
G4Media.ro prezintă datele dintr-un al doilea document de zbor (gendec) din care rezultă că liderul PSD, Marcel Ciolacu, a zburat în data de 3 mai 2022 cu destinaţia Madrid, împreună cu protejata sa, Sorina Stan (Docuz), într-un jet privat închiriat

Noul tren al CFR a reintrat în circulație: a plecat conform graficului din București

Wall-Street.ro acum 7 ore
Trenul IR16001 format din Săgeata Roşie 1 Coradia Stream a plecat vineri dimineaţa, la ora 5:40, din Bucureşti Nord către Braşov, conform graficului, potrivit informaţiilor oferite de către Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF). La ora 8:43, pr

Vremea

București
acum

vin.

3°/10°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/6°
Iasi
acum

vin.

-1°/7°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/4°
lun.

-1°/5°
Constanta
acum

10°
vin.

4°/16°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/6°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
vin.

-3°/1°
sâm.

-9°/1°
dum.

-9°/-0°
lun.

-2°/2°
Timisoara
acum

vin.

0°/8°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

1°/7°