Nu doresc să sugerez o antinomie între creştinismul feminin şi cel masculin, cu atât mai puţin să stabilesc ierarhii de credinţă. Am năzuit la ceva mult mai simplu, din însumarea lecturilor cu experienţa mea, şi anume să evoc rostul femeilor în economia faptelor creştine şi frumuseţea naturală, tainică şi profund maternă a credinţei lor.

Fondul umanitar al creştinismului, milostenia dar şi pietatea se află într-un acord psihologic mai profund cu mentalitatea feminină, decât cu cea masculină. Să fi sesizat Mântuitorul, dar şi apostolii - de altfel excelenţi cunoscători ai psihologiei umane - că mesajul lor e mai bine receptat de femei? Deşi cercul prim al învăţăceilor Mântuitorului e majoritar masculin, iar minunile îi au ca subiect tot pe bărbaţi, nimic nu este mai “demonstrativ”, poate, în economia faptelor din Evanghelii, decât întâlnirea cu Maria Magdalena, apărarea acesteia de furia mulţimii dezlănţuite, prin apelul la iertare, precum şi promisiunea salvării prin pocăinţă, daruri răsplătite de credinţa ei nemărginită în misia învăţătorului. Cât priveşte cultul marianic în bisericile istorice, este inutil să mai glosăm pe tema rostului său în edificarea mesajului creştin şi în mersul credinţei în istorie. Căldura şi intensitatea mesajului uman al creştinismului se acordă admirabil cu psihologia feminină. Nu exclud, de aceea, ca semenele noastre să fi avut un rol mai decis în dinamica religiozităţii, decât bărbaţii. Dar nu istoria creştină doresc să o evoc, în acest context, cât felul în care femeile practică această credinţă a iubirii şi maniera în care reuşesc să-şi individualizeze religiozitatea. Pentru cei mai mulţi dintre noi există o mamă care ne-a îndrumat paşii pe tărâmul credinţei. Mama e mult mai prezentă în istoria mea creştină, decât chiar biserica. Toate amintirile creştine ale copilăriei mele trimit negreşit la îndemnurile mamei, la rugăciun