Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Banii versus sãnãtate / La limita dintre viatã si moarte

Publicat in Cronica Vaii Jiului, marți 2 aprilie 2013 ·

Nici Valea Jiului nu este ocolitã de problemele existente la nivel de tarã, probleme din sistemul de sãnãtate. Astfel existã si la noi pacienti care merg la spital cu anumite probleme de sãnãtate, chiar reale, si sunt tratati cu indiferentã si mai mult decât atât sunt purtati de la un spital la altul.

Pentru multe cadre medicale aceste probleme ale oamenilor se pare cã nu sunt foarte importante iar mai mult decât atât trateazã modul în care trateazã cazurile sunt de cele mai multe ori subiective chiar dacã la terminarea facultãtii au fãcut un jurãmânt prin care sã trateze toti pacientii si sã-si dea tot interesul.

Dacã salarile acestora au fost diminuate nu este vina oamenilor de rând care se prezintã la unitãtile spitalicesti cu reale probleme, toatã lumea este în aceeasi situatie dar cel mai grav lucru este cã poate în alte domenii de activitate nepãsarea nu poate duce la moarte. Chiar si cu aceste tãieri salariale cadrele medicale ar trebui sã acorde toatã atentia necesarã tuturor persoanelor care se prezintã la spital.

Unii medici nu cunosc valorile morale ale omeniei. Unul dintre consilierii locali de la Vulcan a ridicat o problemã gravã a unui medic ce activeazã la Spitalul municipal din Vulcan. Situatia a fost prezentatã în cadrul unei sedinte a consiliului local de la Vulcan.

”Am fost cu sotul meu la urgentã la noi la Vulcan, acesta a fãcut o crizã de rinichi, dupã ce am stat si am asteptat ceva timp sã vinã o doamnã doctor, am înteles cã se numeste Alina Damian. Între timp au bãgat si un copil… apoi ne trimite la izolator. Trece mai bine de o jumãtate de orã…nu spune nimeni nimic. Merg la doamna doctor si o întreb ”Doamna doctor cât mai trebuie sã stãm aici? Aceasta mi-a rãspuns:

”I-am spus sotului dumneavoastrã. I-am zis ”Sotul meu ati vãzut în ce stare era, cred cã nici nu stie ce i-ati spus, vreau sã stiu ce facem (…) îl trim

Articolul in Cronica Vaii Jiului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Video Accident grav pe A1 între Orăștie și Simeria: șase răniți, printre care doi copii

Adevarul acum 27 minute
Un accident rutier grav s-a produs luni dimineaţă pe autostrada A1, între Orăştie şi Simeria, unde trei autoturisme şi un autotren au fost implicate într-o coliziune soldată cu rănirea a şase persoane, printre care şi doi copii.

Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei. Cel puțin o persoană a murit la Kiev

HotNews acum 2 ore
Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei într-un atac din noaptea de duminică spre luni, omorând cel puțin o persoană și provocând mai multe incendii în Kiev, au declarat oficialii orașului, transmite Reuters. Primarul Kievulu

Incendiu puternic într-un bloc din Baia Mare. Două persoane au ajuns la spital și 28 de locatari au fost evacuați

Gandul acum o ora
Un incendiu puternic a izbucnit într-un bloc din Baia Mare, luni dumineață, 21 iulie 2025. În urma deflagrației, două persoane au fost rănite. S-a dispus evacuarea a 28 de persoane din imobil, iar pompierii au intervenit de urgență. Un incendiu a iz

Clasamentul WTA: Irina Begu revine în Top 100, Jaqueline Cristian rămâne cea mai bine clasată româncă

Mediafax acum 49 minute
Jaqueline Cristian ocupă cel mai bun loc dintre jucătoarele din România în noul clasament WTA. Sportiva se află pe poziția 49, cu un total de 1116 puncte. A urcat două locuri față de săptămâna trecută. Irina Begu a reușit, de asemenea, o creștere re

Ecuadorul îl extrădează în SUA pe Fito, cel mai periculos traficant de droguri al țării

Ziua Constanta acum o ora
Guvernul ecuadorian l-a extrădat duminică în Statele Unite pe Jose Adolfo Macias, alias „Fito”, cel mai mare traficant de droguri din Ecuador, arestat la sfârșitul lunii iunie după un an și jumătate de fugă. Guvernul ecuadorian l-a extrădat duminică

Șase răniți, printre care și doi minori, în urma unui accident grav pe autostrada A1, în vestul țării (foto & video)

Press Alert acum o ora
Șase persoane, între care doi copii, au fost rănite, luni dimineața, în urma unui accident rutier produs între trei mașini și un TIR, pe Autostrada A1 Sibiu – Deva, în zona localității Simeria, județul Hunedoara. Potrivit Centrului Infotrafic din In

Trump vrea ca echipa de fotbal american din Washington şi cea de baseball din Cleveland să revină la vechile nume / S-ar numi Washington Redskins Football Team, respectiv Cleveland Indians

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele SUA, Donald Trump, doreşte ca franciza de fotbal american din Washington şi echipa de baseball din Cleveland să revină la vechile nume, relatează AP, transmite News.ro. Urmărește cele ma

Horoscop pentru săptămâna 21 - 27 iulie 2025. Săptămâna debutează cu aspecte parteneriale pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 49 minute
Berbec Ești căutat de persoanele din anturajul apropiat în prima parte a săptămânii. Sunt posibile discuții și întâlniri cu lume diversă. Schimbul de informații este benefic pentru toată lumea, insă evită să povestești prea multe despre tine și plan

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 9 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 12 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Vremea

București
acum

26°
lun.

20°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

24°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

28°
lun.

21°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

22°
lun.

18°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

24°
lun.

19°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°