Premierul Victor Ponta a confirmat marţi, după participarea la festivităţile prilejuite de Ziua Jandarmeriei, că o va numi pe Laura Codruţa Kovesi la şefia Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA). La plecarea de la festivităţi, înainte să se urce în maşină, premierul a fost întrebat dacă o va numi pe Kovesi la conducerea DNA, iar răspunsul acestuia a fost: “Da”. Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Andrei Zaharescu, susţine că premierul a răspuns afirmativ la întrebarea dacă va susţine declaraţii la CSM pe tema numirii procurorilor şi nu la cea privind o numire a Laurei Kovesi la şefia DNA.
Zaharescu susţine că Ponta a răspuns afirmativ întrebat dacă va susţine declaraţii, nu pentru Kovesi. “Premierul nu face declaraţii peste umăr la întrebări atât de importante. El a răspuns la întrebarea dacă va face declaraţii pe această temă şi a răspuns : «Da, la CSM»”, susţine purtătorul de cuvânt al Guvernului, într-o declaraţie acordată MEDIAFAX.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marţi, că nu a văzut un anunţ oficial al premierului Victor Ponta, ministru interimar al Justiţiei, privind persoana propusă la şefia DNA, precizând că în momentul în care va exista un astfel de anunţ îşi va spune public punctul de vedere.
Sursa.mediafax.ro

Zahares