Imobilul aflat în şantier în apropierea parcului I.L. Caragiale va fi terminat în toamnă, susţin proprietarii. Etajele imobilului vor fi destinate birourilor.
Dezvoltatorii imobilului aflat în construcţie peste vestigiile din zona Pieţei Muzeului şi a parcului I.L. Caragiale din Cluj-Napoca trebuie să asigure accesul la subsol, pentru vizitarea ruinelor.
În mai anul trecut, Adela Logean, beneficiarul proiectului, a obţinut autorizaţia de construire pentru un imobil multifuncţional pentru comerţ, servicii şi spaţiu expoziţional, mai precis o clădire cu subsol, parter, două etaje şi mansardă. Lucrările au început din 2012, iar clădirea care acoperă vestigiile din zona străzii V. Deleu este în construcţie, cu termen de predare stabilit pentru luna septembrie. „Imobilul va avea un spaţiu comercial la parter, iar la etaje se vor realiza birouri. Nu am identificat încă ocupanţii acestor suprafeţe, deşi unele discuţii au avut loc cu diverse firme interesate. În o lună-două, odată cu avansarea lucrărilor, se va vedea mai bine cum va arăta clădirea, exteriorul, finisajele; va putea fi prezentată mai eficient pe piaţă", a explicat Septimiu Pop, unul dintre iniţiatorii proiectului. Imobilul va avea un spaţiul comercial (servicii) la parter cu o suprafaţă de 450 mp şi birouri la nivelurile superioare, pe 1.500 mp.
Un proiect pentru spaţiul din vecinătatea parcului I. L. Caragiale şi a Pieţei Muzeului a fost discutat încă din 2008, iar variantele luate în calcul vizau birouri de avocatură sau un hotel de lux. Conform proiectului prezentat în 2009, proprietarii terenului doreau să construiască un hotel de 4* cu 29 de camere şi subsol amenajat pentru expunerea vestigiilor. Varianta a fost regândită între timp, investitorii invocând investiţia prea ridicată şi dificultatea de a gestiona afacerea hotelieră. Obligativitatea de a asigura accesul la vestigiile istor