Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sense sponsorizează “Pianul călător”

Publicat in Ziarul de Roman, marți 2 aprilie 2013 ·

Cristina Chiriac, director general al Caremil, firma care a lansat brandul Sense, a fost colegă, la Școala de Artă din Brașov, cu pianistul Horia Mihail.

Foto: Cristina Chiriac și Andreea Tincu

Sense, brand romașcan cunoscut în întreaga țară, este unul dintre sponsorii celui de-al treilea turneu național al “Pianului călător”, care va ajunge, pe 22 aprilie, și la Roman. Omul de afaceri Sorin Chiriac spune că s-a alăturat acestui proiect pentru că iubește muzica, dar și pentru că există legături între familia sa și artistul care va interpreta la “pianul călător”.

“M-am alăturat acestei campanii din două motive. În primul rând, pentru că îmi place muzica, la noi în casă se cântă, și pentru că soția mea, Cristina, a fost colegă cu pianistul Horia Mihail, care ne va încânta cu concertele sale în acest turneu. Soția mea a făcut 10 ani de pian la Școala de Artă din Brașov, cu profesoara Stela Drăgulin, doctor în muzicologie, profesor universitar la Universitatea “Transilvania” din Brașov, aceeași care l-a format pe Horia Mihail. Turneul “Pianul călător” este un eveniment deosebit, care merită să fie susținut de toți românii iubitori de muzică, de artă, de cultură”, a spus Sorin Chiriac, manager al firmei Caremil, producător al mărcii Sense.

Turneul “Pianul călător” este un proiect al Radio România Cultural și al Asociației Culturale Accendo. Cea de-a treia ediție, care se va desfășura între 24 martie și 27 aprilie 2013, va însemna concerte în 15 orașe din România și Republica Moldova, susținute de pianistul Horia Mihail, după care pianul va fi donat unui oraș care nu are pian de concert.

Traseul străbătut va acoperi toate zonele istorice ale țării: va porni din Banat, de la Sânnicolau Mare și Timișoara, va ajunge în Ardeal- la Brașov, Sibiu, Mediaș, Cluj Napoca și Târgu Mureș, în Crișana- la Oradea și în Muntenia- la Pitești și Bucureș

Articolul in Ziarul de Roman >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tânăr de 19 ani din judeţul Sibiu, reţinut pentru conducerea unui vehicul fără a deţine permis / A fost prins de două ori în aceeaşi zi de către poliţişti, o dată în judeţul Alba

News.ro acum o ora
Un tânăr de 19 ani din judeţul Sibiu a fost reţinut, joi, pentru 24 de ore, fiind acuzat că a condus maşina, deşi nu deţine permis. A fost prins de două ori în aceeaşi zi de către poliţişti, o dată în judeţul Alba şi o dată în judeţul Sibiu. ”La dat

Finlanda crede că o navă din flota fantomă a Rusiei a tăiat cablul submarin din Marea Baltică

Mediafax acum o ora
Autorităţile finlandeze au blocat joi o navă care transporta petrol rusesc în Marea Baltică, potrivit Reuters. Finlandezii cred că nava a provocat miercuri întreruperea unui cablu de alimentare cu electricitate care leagă Finlanda şi Estonia şi avar

UPDATE-Cel puţin trei morţi şi patru răniţi în Norvegia, într-un accident de autobuz

News.ro acum 2 ore
Cel puţin trei persoane au murit, iar alte patru au fost rănite joi, într-un accident de autobuz la bordul căruia se aflau 58 de persoane, inclusiv străini din opt ţări, care şi-a terminat cursa într-un lac, în districtul Hadsel, pe coasta de nord-v

Claudiu Năsui: „Creșterea taxelor este deja plănuită”. Ce impozite vor fi majorate, potrivit fostului ministru al Economiei

HotNews acum o ora
Fostul ministru al Economiei Cludiu Năsui (USR) susţine că este deja plănuită creşterea taxelor, în ciuda promisiunilor coaliţiei guvernamentale PSD-PNL-UDMR. Năsui susţine că va creşte taxarea muncii, a PFA-urilor şi TVA. „Creşterea taxelor este de

Un sistem antiaerian rusesc a lovit avionul azer prăbuşit în Kazahstan, anunţă un oficial american

News.ro acum o ora
Primele informaţii despre prăbuşirea în Kazahstan a unui avion de linie aparţinând companiei Azerbaijan Airlines, la bordul căruia se aflau 67 de persoane, indică responsabilitatea unui sistem rus de apărarea antiaeriană, anunţă joi un oficial ameri

Nicuşor Dan a petrecut Crăciunul la Făgăraş: Mi-a amintit de anii fericiţi ai copilăriei când ne strângeam cu mic cu mare şi colindam din casă în casă - FOTO

News.ro acum 3 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a petrecut Crăciunul la Făgăraş, localitatea natală, şi a afirmat că este important ”să păstrăm tradiţiile şi să le ducem mai departe prin copiii noştri”. ”Crăciunul la Făgăraş mi-a amintit de anii fericiţ

Simona Halep a anunțat că nu va participa la Auckland și Australian Open. „Este mai bine să amân startul sezonului“

Ziua Constanta acum 4 ore
Simona Halep a anunțat că, din pricina problemelor medicale, nu va putea participa la două turnee la care primise wild-card, Auckland (30 decembrie 2024 - 5 ianuarie 2025) și Australian Open (12 - 26 ianuarie 2025). Jucătoarea de tenis in Constanța

Rusia a declarat joi stare de urgenţă federală din cauza scurgerii de petrol cauzate de două petroliere ruseşti în Marea Neagră

News.ro acum 4 ore
Rusia a declarat joi stare de urgenţă federală din cauza unei scurgeri de petrol cauzate de două petroliere ruseşti în Marea Neagră, a anunţat Ministerul pentru Situaţii de Urgenţă, transmite Reuters. Tancurile petroliere au fost lovite de o furtună

Horoscop vineri, 27 decembrie. Nativii unei zodii primesc vești bune de la locul de muncă

Adevarul acum 36 minute
Lorina, astrologul Click!, vine cu predicțiile complete pentru toate cele 12 semne zodiacale, pentru ziua de 27 decembrie, vineri, a treia zi de Crăciun.

Copil lovit de un autoturism condus de un bărbat de 81 de ani, pe o stradă din municipiul Bistriţa

News.ro acum 4 ore
Un copil în vârstă de 12 ani a ajuns la spital, joi, după ce a fost lovit de un autoturism condus de un bărbat de 81 de ani, pe o stradă din municipiul Bistriţa. Poliţia face cercetări pentru a stabili împrejurările în care a avut loc accidentul.

Vremea

București
acum

joi

1°/5°
vin.

1°/3°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

0°/3°
vin.

1°/2°
sâm.

2°/4°
dum.

2°/6°
Constanta
acum

joi

2°/7°
vin.

2°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-1°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/5°
sâm.

2°/6°
dum.

1°/5°
Timisoara
acum

joi

0°/6°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°