Conducerea PNL se va reuni, miercuri, de la ora 14.00, la Palatul Parlamentului, unul dintre subiecte fiind nominalizarea pentru portfoliul Justiţiei, au declarat pentru Mediafax surse liberale.
Luni, după contrele Ponta - Antonescu pe tema unei eventuale numiri a lui Kovesi la DNA liberalii se gândeau să renunţe la portofoliul Justiţiei şi să ceară în schimb un alt minister.
Marţi, Victor Ponta a anunţat după întâlnirea cu Secţia de procurori a CSM că sarcina numirii procurorilor şefi ar urma să revină viitorului ministru al Justiţiei, pe care urmează să-l propună în perioada imediat următoare, astfel că liberalii iau în calcul să păstreze acest post.
Ponta a anunţat tot marţi că se va consulta cu Crin Antonescu în privinţa nominalizării la Ministerul Justiţiei.
Şedinţa conducerii PNL era programată pentru această săptămână, forul întrunindu-se o dată pe lună conform noului Statut adoptat de Congresul PNL. Şedinţa liberalilor a fost anunţată marţi pe fondul tensiunilor din USL generate de o eventuală a Laurei Codruţa în fruntea DNA.
Conducerea PNL se va reuni, miercuri, de la ora 14.00, la Palatul Parlamentului, unul dintre subiecte fiind nominalizarea pentru portfoliul Justiţiei, au declarat pentru Mediafax surse liberale.
Luni, după contrele Ponta - Antonescu pe tema unei eventuale numiri a lui Kovesi la DNA liberalii se gândeau să renunţe la portofoliul Justiţiei şi să ceară în schimb un alt minister.
Marţi, Victor Ponta a anunţat după întâlnirea cu Secţia de procurori a CSM că sarcina numirii procurorilor şefi ar urma să revină viitorului ministru al Justiţiei, pe care urmează să-l propună în perioada imediat următoare, astfel că liberalii iau în calcul să păstreze acest post.
Ponta a anunţat tot marţi că se va consulta cu Crin Antonescu în privinţa nominalizării la Ministerul Justiţiei.
Şedinţa conducerii PNL