Prima etapă de înscriere în clasa pregătitoare a început marţi, 2 aprilie. Şi dacă anul trecut a fost o adevărată bătaie pe locurile din clasa pregătitoare, părinţii stând la cozi pentru a fi siguri că copilul va fi înscris pe un loc în învăţământul primar, anul acesta atmosfera din şcoli este liniştită şi nici vorbă de agitaţie.
Diana Bucuţa, inspector de specialitate, a declarat că aplicaţia pentru înscrierile în clasa pregătitoare este funcţională de marţi dimineaţa şi nu au existat probleme.
Înscrierile au loc în fiecare şcoală generală din judeţ, fiind estimată, pentru acest an, cifra de aproximativ 4.000 de elevi care se vor înscrie în judeţul Sibiu.
Una dintre şcoliile unde au loc înscrieri în aceste zile este Şcoala nr. 5 „Regina Maria” din Sibiu unde au fost înregistrate, în primele ore de înscrieri, zeci de cereri de înscriere.
”Astăzi (marţi, 2 aprilie n.r.) am avut solicitări, avem peste 20 de părinţi până la această oră. Noi i-am sfătuit să nu creeze aglomeraţie în prima zi, pentru că ei intră în aceeaşi oală, ca să zicem aşa, indiferent că se înscriu în prima sau în ultima zi. A fost chiar normală această primă zi de înscriere, n-a fost o aglomeraţie deosebită şi validarea o vom face ulterior”, a declarat directorul Şcolii „Regina Maria” din Sibiu, Nicolae Salade.
Potrivit acestuia, toate informaţiile au fost puse la dispoziţia părinţilor şi faptul că au fost informaţi corect a făcut ca înscrierea să se desfăşoare în condiţii normale şi civilizate.
”Avem un panou în care am pus absolut tot ce trebuie să ştie despre clasa pregătitoare, nemaivorbind de faptul că noi suntem aici de la 8.00 la 20,00 şi le explicăm tot ce trebuie să ştie”, a completat Nicolae Salade.
Părinţii pot depune cererile de înscreie în clasa pregătitoare până la data de 22 aprilie şi anul acesta