Brazilia este una dintre puţinele ţări care au pendulat atât de brusc între pesimism si optimism când se punea în discuţie viitorul lor. De la deceniul pierdut, la îngrijorările recente în ceea ce priveşte creşterea economică sustenabilă, la exuberanţa specifică, toate aceste stări apar în cultura braziliană. Analizând ultimii ani, cum trebuie privită dezvoltarea statului? Când scriitorul de origine austriacă, Stefan Zweig, şi-a scris cartea „Brazilia, o ţară a viitorului”, unde şi-a perspectivele despre ţara sa adoptivă, brazilienii au mărit titlul şi au adăugat remarca „şi va fi întotdeauna”. Puţine ţări au pendulat atât de dramatic în ultimele decenii între speranţă şi pesimism referitor la perspectivele lor economice. Brazilia face parte din grupul exclusivist de 13 ţări care au ajuns la creştere mare şi sustenabilă, în perioada de după Al Doilea Război Mondial. Anii 1950-1980 au coincis cu schimbări structurale majore - industrializare, construirea Brasiliei, accelerarea urbanizării - şi rupturi politice - lovitura militară. Perioada a fost urmată de deceniul pierdut - 1980 , când criza datoriilor suverane a fost urmată de o criză macroeconomică cu hiperinflaţie şi o dezvoltare mediocră. După planurile de stabilizare şi introducerea realului în 1994, economia braziliană şi-a redobândit puterea. Deşi nu a ajuns performanţa Chinei, Brazilia şi-a căpătat renumele de exportator de mărfuri şi magnet pentru investiţii. De asemenea, în ceea ce priveşte distribuirea venitului, este singura ţară din BRICS ce are o scădere a coeficienţilor de inegalitate. Creşterea sistemică, flexibilitatea economiei în timpul recesiunii, descoperirea rezervelor de petrol şi veştile pozitive din lumea sporturilor, au dus la o nouă manifestare a exuberanţei brazilienilor în 2010, când s-a ajuns la o rată de creştere de 7.5% - cea mai mare după 1986. Dacă în anii 90 era greu să convingi an